Homepage  / Recomandări

Diseară, naţionala joacă un amical cu Slovacia

Diseară, naţionala joacă un amical cu Slovacia

de Redactia Tvmania

Ciprian Marica (foto centru) şi colegii săi se vor pregăti în compania slovacilor pentru partidele cruciale cu Ungaria şi Turcia, din preliminariile Mondialului brazilian din 2014, care vor avea loc pe 6 şi, respectiv, 10 septembrie. Perioada premergătoare amicalului de diseară, care e programat la ora 21.00, în direct la Antena 1, a fost însă marcată de conflictul dintre Adrian Mutu şi selecţionerul Victor Piţurcă.

Totul a început de la neconvocarea „Briliantului”, care joacă acum pentru echipa franceză AC Ajaccio. Acesta a cerut o explicaţie publică pentru absenţa lui de pe foaia de joc, dar l-a „înţepat” şi pe colegul Ciprian Marica, arătându-se surprins că acesta a fost convocat deşi nu are momentan o echipă.

„Între Marica şi Mutu nu există nici un scandal”

“Te-a luat de pe plajă la echipa naţională”, i-a transmis apoi Mutu lui Marica, potrivit Gazetei sporturilor, iar fostul vârf al lui Schalke a reacţionat imediat: “E o copilărie”.

Astăzi, însă, Marica a ţinut să aplaneze potenţialul conflict pe contul personal de Facebook, scriind că: “Între Marica şi Mutu nu există nici un scandal, doar un scop comun: România să meargă la Mondiale!”.

Pentru a ajunge acolo, “tricolorii” trebuie să obţină cât mai multe puncte din meciurile cu Ungaria şi Turcia, cu care se luptă pentru locul doi în Grupa D, condusă autoritar de Olanda, care are şase victorii din şase meciuri.

Deocamdată, România se află pe trei, la un punct în urma Ungariei, dar la trei în faţa Turciei. Un alt avantaj pentru elevii lui Victor Piţurcă e că ambele partide din septembrie vor avea loc la Bucureşti.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton