Modifica setarile cookie
Homepage  / Recomandări

Diseară, echipele româneşti joacă în Europa League

de Redactia Tvmania

La două zile de la victoria Stelei în deplasarea de la Dinamo Tbilisi, scor 2-0, din preliminariile Ligii Campionilor, a venit rândul a trei colege din Liga I să intre în focurile turului trei preliminar din Europa League.

Petrolul Ploieşti are cel mai dificil meci dintre cluburile autohtone, întâlnindu-i acasă pe olandezii de la Vitesse Arnhem, care au încheiat ultimul sezon din “Ţara lalelelor” pe locul 4.

Antrenorul Cosmin Contra s-a arătat, însă, încrezător în calificare, în ciuda diferenţei uriaşe de buget, în favoarea olandezilor. La ploieşteni ar putea debuta şi atacantul portughez Abel Camara, achiziţionat recent.

Astra merge în Slovacia

În rest, Pandurii Tg. Jiu au o misiune mai uşoară, pe teren propriu, în faţa israelienilor de la Hapoel Tel Aviv, aflaţi la a şaptea participare consecutivă în preliminariile competiţiei.

Echipa olteană, care a încheiat pe locul 2 ultimul sezon din Liga I, în urma Stelei Bucureşti, se bazează pe creativitatea brazilianului Eric de Oliveira, transferat în această vară. Micuţul atacant a ajuns în România acum şase ani şi a mai evoluat la Gaz Metan Mediaş.

Ziua de fotbal va fi deschisă de Astra Giurgiu, care are, pe hârtie, cea mai uşoară partidă dintre cele trei echipe româneşti. Starul Constantin Budescu (foto) şi colegii săi vor întâlni în deplasare echipa slovacă AS Trenčín, care se află la prima ei participare într-o competiţie europeană.

Iată programul complet al partidelor echipelor româneşti din Europa League:

AS Trencin – Astra Giurgiu, Digisport 2, ora 18.00

Petrolul Ploieşti – Vitesse Arnhem, Digisport 1, ora 19.00

Pandurii Târgu Jiu – Hapoel Tel Aviv, Digisport 1, ora 21.00

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te