Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Discovery îl prezintă pe “Regele mersului pe sârmă”

de Redactia Tvmania

Postul Discovery Channel va difuza unul dintre cele mai îndrăzneţe şi captivante evenimente surprinse vreodată în direct: Nik Wallenda, supranumit “Regele mersului pe sârmă la mare înălţime”, va traversa Marele Canion din SUA fără echipament de protecţie, încercând să stabilească un nou record.

Discovery va înregistra evenimentul pas cu pas, transmiţându-l în direct, în aproape 200 de ţări, pe 24 iunie, la ora 3.00 (ora României). La noi, programul va mai fi difuzat, în reluare, pe 25 iunie, de la ora 20.00.

Wallenda va merge pe sârmă la cea mai mare înălţime pe care a încercat-o până acum, la 457 metri deasupra râului Little Colorado, adică la o înălţime mai mare decât cea a Empire State Building din New York.

În 2012, Wallenda a devenit primul om care a mers pe sârmă direct pe deasupra Cascadei Niagara, la o înălţime de aproape 61 metri.

“Miza nu prea are cum să crească mai mult de atât,” a declarat el. “Singurul lucru care mă desparte de fundul canionului este un cablu gros de 5 cm”.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te