Homepage  / Televiziune

Discovery Channel lansează la apă Shark Week 2021

Discovery Channel lansează la apă Shark Week 2021

de Redactia Tvmania

Discovery Channel lansează la apă Shark Week 2021 cu o selecție de programe speciale de-a lungul unei săptămâni dedicate rechinilor. Celebrilor rechini din Shark Week li se vor alătura pe tot parcursul săptămânii mai multe vedete, printre care echipa Jackass, Robert Irwin, Chris Rose sau experți precum Paul de Gelder, Madison Stewart sau Dr. Craig O’Connell.

Shark Week, cel mai longeviv eveniment de vară al televiziunii Discovery, revine pentru al 33-lea an, cu rechini mai mari și cu noi recorduri de sărituri, începând cu noaptea de duminică, 11 iulie. Seria de anul acesta aduce telespectatorii în locuri noi, unde se studiază și înregistrează noi comportamente ale rechinilor, nemaivăzute până acum pe cameră.

Pornit în 1988 de către Discovery, Shark Week este difuzat în fiecare an în peste 70 de țări sub forma unor emisiuni de-a lungul unei săptămâni. Discovery continuă să lucreze cu peste 20 de experți în biologie marină și instituții de cercetare pentru a documenta și a învăța despre comportamentul rechinilor. Cu ajutorul unor metode de cercetare inovatoare, Shark Week studiază unele dintre cele mai remarcabile specii de rechini din lume și comportamentul acestora.

Printre emisiunile pe care telespectatorii le pot urmări în premieră anul acesta, în fiecare zi la miezul nopții, la Shark Week se numără:

Shark Week 2021, marți, 13 iunie – Rechinii zburători: Un nou record

Alături de prezentatorul Chris Rose, urmărim echipa Rechinii zburători (Alison Towner, Dickie Chivell, Chris Fallows și Enrico Gennari), care se întoarce la Seal Rock pentru a surprinde cea mai înaltă săritură înregistrată vreodată. Rocket Shark deține recordul cu 4 metri și 57 cm. Se va întoarce acesta să sară și mai sus sau va apărea un nou rechin candidat la titlul de Rechinul Mare Alb cu cel mai înalt zbor din lume?

Rechinii zburători: Un nou record

Marele alb

Shark Week 2021, miercuri, 14 iunie – Întoarcere acasă la marele alb

Dr. Craig O’Connell și Marc Payne se întorc în locul unde, în mod cu totul neașteptat, într-o altă expediție a lor, au surprins imagini cu un exemplar tânăr de mare rechin alb. Fiind convinși că în apropiere se află o zonă propice pentru rechini, ei fac o descoperire care ar putea schimba tot ce se știe despre marele alb.

 Întoarcere acasă la marele alb

Marele alb

Shark Week 2021, sâmbătă, 17 iunie – Jackass Shark Week

Johnny Knoxville îi trimite pe Steve-O, Chris Pontius și noii membri ai distribuției Jackass într-o misiune Shark Week epocală. Vor pune în practică o serie de cascadorii cu rechini ce le va testa curajul și toleranța la durere în timp ce vor proba miturile clasice despre rechini cu ajutorul doctorului Craig O’Connell.

Shark Week 2021, sâmbătă, 17 iunie – Jackass Shark Week

Shark Week 2021, duminică, 18 iunie – Irwin și marele rechin alb

Robert Irwin (fiul regretatului Steve Irwin) se află pentru prima oară față în față cu un rechin din specia Marele Alb alături de specialiștii Paul de Gelder și Madison Stewart. Călcând pe urmele tatălui său, el se va apropia cât mai mult de aceste creaturi incredibile pentru a determina care prădător deține supremația – crocodilul sau Marele Alb?

Alte emisiuni care pot fi urmărite în săptămâna dedicată rechinilor de la Discovery sunt: Bear Grylls printre rechini, Rechinii uriași sau Phelps contra rechinilor.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton