Discovery Channel anunță lansarea noii sale grile de programe, care va include o listă de francize globale şi seriale de ficțiune.
Discovery Channel anunță lansarea noii sale grile de programe, care va include o listă de francize globale şi seriale de ficțiune.
Ada Roseti, Director de Programe Discovery Networks Europa Centrală și de Est: “În 2017, vom continua să spunem povești, lansând noi formate şi programe-eveniment la scară globală, care îi vor implica pe telespectatori mai mult ca oricând. În acelaşi timp, vom continua să le oferim fanilor noştri şi mai mult conţinut din seriile preferate.”
Printre titlurile care vor fi lansate în acest an se numără „Comoara lui Cooper”, un program despre cea mai tare aventură posibilă: o vânătoare de comori care a început în spaţiul cosmic.
Un alt titlu este „Pericolul țânțarilor”, un documentar care îşi propune să tragă un semnal de alarmă în toată lumea, avertizând că e nevoie de măsuri ferme pentru a opri pericolul tot mai grav pe care îl reprezintă ţânţarii pentru oameni.
Discovery Channel prezintă în acest an două serii care vin cu o perspectivă unică asupra a două dintre cele mai cunoscute figuri criminale din ultimul secol. „Averea ascunsă a lui Escobar” porneşte în căutarea comorii ascunse a lui Pablo Escobar, lordul columbian al drogurilor. În plus, Discovery anunță o nouă serie de ficțiune – „Cazul Unabomber” – care urmăreşte eforturile agentului FBI Jim “Fitz” Fitzgerald de a-l prinde pe Ted Kaczynski, poreclit “Unabomber”, printr-o tehnică specială în domeniul lingvisticii criminaliste.
În materie de programe turbo, Discovery turează motoarele cu titluri noi, printre care „Ateliere auto salvate”, dar şi sezoane noi din emisiuni cu tradiție, cum ar fi „Mașini nervoase”, „Frații Diesel”, „Mașini nervoase: un nou garaj”, „Curse în afara legii” sau „Curse în afara legii: New Orleans”.
„Shark Week” se întoarce vara aceasta pentru a-şi sărbători a 29-a aniversare, alături de alte programe preferate ale fanilor, precum seria pe teme de supravieţuire „Test de supraviețuire în doi” şi „Test de supraviețuire în grup” sau „O pradă mortală”.
Seria „Goana după aur” revine cu sezonul opt, alături de o franciză extinsă – „Goana după aur – Povestea lui Parker”, o nouă producţie în care Parker Schnabel pleacă pe urmele strămoşilor lui, din Alaska până pe celebrele câmpuri aurifere din Klondike.
Noi documentare
În anii 1960, prima echipă de astronauţi, supranumită “The Original 7”, era o combinaţie de temerari şi vedete rock. Toţi arătau ca nişte staruri de cinema şi iubeau maşinile sport, dar Gordon Cooper era cel mai tânăr şi mai extravagant dintre toţi. Ca pionier în spaţiul cosmic, Cooper s-a înscris pe orbită în jurul Pământului în misiunea Mercury-Atlas 9, stabilind un record care rezistă şi în ziua de azi, pentru cel mai lung zbor de unul singur în spaţiul cosmic din toată istoria Statelor Unite.
În timpul uneia dintre misiunile lui importante, în timp ce, teoretic, scruta globul pământesc în căutare de centrale nucleare, Gordon a început să descopere şi altceva: epave. A lucrat în secret decenii la rând, folosind informaţiile culese în timp ce se rotea în jurul Pământului, şi a creat un document care, după părerea lui, îi putea aduce bogăţii nemăsurate: o hartă a mai multor comori, aşa cum se văd din spaţiul cosmic.
Înainte să se stingă din viaţă, Cooper i-a împărtăşit acest secret vechiului său prieten Darrell Miklos, care porneşte într-o misiune personală, ca să îndeplinească ultima dorinţă a mentorului său.
Pablo Escobar, cel mai celebru lord al drogurilor din Columbia, şi-a început cariera ca un simplu traficant de cocaină, dar în final a ajuns şeful Cartelului Medellin – o forţă care valorează mai multe miliarde de dolari pe piaţa narcoticelor. Escobar a cheltuit mulţi bani pe obiecte de lux şi proprietăţi din întreaga lume. Dar legendele urbane i-au convins pe mulţi că o mare parte din averea lui încă nu a fost găsită, ci zace îngropată pe undeva, prin Columbia şi America Centrală. Având sprijinul guvernului columbian, Discovery porneşte în căutarea presupusei comori pierdute, într-o nouă serie care va fi difuzată în acest an. Doug şi Ben, foşti ofiţeri CIA, îşi asumă acum misiunea de a rezolva misterul.
Această nouă serie prezintă unul dintre cele mai complexe teste mentale şi fizice de supravieţuire filmate vreodată. Inspiraţi de scenarii extreme de pregătire, folosite de Armata Statelor Unite, Departamentul SUA al Apărării şi NASA, trei necunoscuţi vor încerca în fiecare episod să-şi forţeze total limitele, în beznă absolută. Ei vor rezista câteva zile sub pământ, colindând prin sisteme de peşteri străvechi, oraşe subterane antice şi mine abandonate de secole.
Noi francize Discovery Channel
Între 1896 şi 1899, mai bine de 100.000 de suflete au pornit într-o călătorie periculoasă spre nordul îngheţat, pe legendarul traseu al “Goanei după aur din Klondike”. Cei mai mulţi dintre ei nu au rezistat până la capăt. Acum, Parker Schnabel, cunoscut din programul Discovery Goana după aur, va încerca să facă acelaşi drum şi să-l înregistreze.
Parker provine dintr-o familie de căutători de aur, bunicul lui fiind cel care l-a inspirat să-şi depăşească limitele şi să meargă mereu mai departe. În memoria acestui bunic, Parker pornește la drum când iarna se apropie, ca să ajungă din casa lui din Alaska până pe celebrele câmpuri aurifere din Klondike. Are acest drum în sânge şi va merge, pas cu pas, pe urmele strămoşilor lui.
12 dintre cei mai inteligenţi şi mai dinamici supravieţuitori din Test de supravieţuire în doi s-au adunat ca să înfrunte o situaţie din care s-ar putea să nu mai scape aproape nimeni. Test de supraviețuire în grup este o provocare de 40 de zile care creşte exponenţial dificultăţile oricărei alte încercări de acest fel. Şase femei şi şase bărbaţi rămân într-un loc foarte izolat. Nu au apă, nici alimente, nici haine. Dar, de această dată, toţi cei 12 se vor lupta pentru aceleaşi resurse limitate.
Richard Rawlings este proprietarul mai multor afaceri de succes, printre care şi Monkey Garage, un atelier de hot-rod celebru în toată lumea, sau Gas Monkey Bar and Grill. Acum, el este gata să ajute şi alţi proprietari de afaceri să se bucure de acelaşi succes, aşa că străbate Statele Unite în căutarea unor ateliere de maşini sau motociclete ai căror proprietari sunt disperați după lichidităţi şi la un pas de faliment.
Ţânţarii reprezintă cel mai periculos agent mortal din istoria modernă a omenirii. La ora actuală, schimbarea climei şi uşurinţa cu care călătorim prin toată lumea nu au făcut decât să sporească acest pericol, căci au grăbit răspândirea ţânţarilor pe tot globul. Astfel de modificări aduc boli ca Zika, febra Dengue şi febra galbenă în zone complet nepregătite din Brazilia până în Florida şi New York, punând milioane de alte vieţi omeneşti în situaţie de risc. Filmat pe patru continente şi susţinut de comentariile unora dintre cei mai mari experţi din domeniu, printre care Tom Frieden, directorul Centrului SUA de Prevenire şi Control al Bolilor sau nume din conducerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, documentarul trage un semnal de alarmă cu privire la acest pericol global tot mai grav.
Serialul spune povestea FBI de a-l găsi pe Unabomber, cel mai periculos atentator cu bombă în serie din istorie. Protagonistul serialului este agentul FBI Jim “Fitz” Fitzgerald, expert în realizarea de profiluri criminaliste (interpretat de actorul Sam Worthington din filmele “Avatar” şi “Fără armă în linia întâi”), un pionier al lingvisticii criminaliste, cu ajutorul căreia a reuşit să-l identifice şi, în final, să-l prindă pe Unabomber, pe adevăratul lui nume Ted Kaczynski (Paul Bettany, “Gangsterul nr. 1,” “Căpitanul America: Război civil”). Recent intrat în rândul experţilor în profiluri criminaliste şi totodată cel mai nou membru al echipei responsabile cu rezolvarea cazului Unabomer (UTF), Fitz a avut de dus o luptă grea, nu doar împotriva lui Unabomber, ci şi împotriva birocraţiei din propria echipă.
În 2018, Shark Week împlineşte 30 de ani! După trei decenii şi sute de programe, Shark Week a devenit un adevărat fenomen în cultura pop. Fiind cel mai longeviv eveniment de televiziune al verii, Shark Week oferă o nouă perspectivă asupra lumii misterioase a acestor specii, ducându-vă în locuri unde camerele de filmat nu au mai ajuns până acum.
De-a lungul timpului, Shark Week a strâns o comunitate de oameni de ştiinţă, printre care se numără Craig O’Connoll, Neil Hammerschlag şi Tristan Gutteridge, care ne împărtăşesc poveşti cu rechini explicate ştiinţific şi noi informaţii incitante, oferite de cercetările de pe teren. În 2018, aceşti oameni de ştiinţă, alături de cei mai buni specialişti în filmări subacvatice, printre care Andy Casagrande şi Joe Romeiro, vă vor prezenta rechinii aşa cum nu i-aţi mai văzut niciodată.
Discovery va folosi noi tehnologii, de la alcătuit profiluri genetice, până la montat camere de filmat miniaturale, pentru a pătrunde mai adânc ca oricând în ecosistemul rechinilor. Programele oferite publicului cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a evenimentului vor combina cele mai bune elemente de ştiinţă şi tehnologie, pentru a surprinde comportamentul rechinilor, fascinant şi încă neînţeles pe deplin.
Pe lista de seriale Discovery Channel care revin cu sezoane nou în 2017-2018 se numără:
Indigenii din Alaska,
Căutătorii de aur din Marea Bering,
O pradă mortală,
Frații Diesel,
Un oraș la capătul Pământului,
Mașini nervoase,
Goana după aur,
O nouă șansă în sălbăticie,
Investigații criminale,
Ultimii indigeni din Alaska,
Whiskey în afara legii,
Mașini nervoase: un nou garaj,
Test de supraviețuire în doi,
Curse în afara legii și Curse în afara legii: New Orleans,
Comoara de pe Insula Șarpelui,
Viața la capătul lumii.