Homepage  / Știri

Discovery a împlinit 30 de ani. Află mai multe despre istoria postului tv

Discovery a împlinit 30 de ani. Află mai multe despre istoria postului tv

de Redactia Tvmania

Discovery sărbătorește 30 de ani de curiozitate, excelență și documentare revoluționare.

Discovery Communications sărbătorește astăzi 30 de ani de când vizionarul John Hendricks a înființat compania, lansând în 1985 Discovery Channel, prima televiziune din lume dedicată satisfacerii curiozității oamenilor în legătură cu lumea care îi înconjoară, prin intermediul programelor de televiziune.

Logo aniversar 2

În ultimele trei decenii, Discovery Communications a devenit lider mondial pe segmentul televiziunilor cu plată, cu o medie de 10 canale în peste 220 de țări, ajungând la aproape trei miliarde de abonați din întreaga lume. Din 1989, când Discovery Channel a devenit prima televiziune de documentare lansată la nivel internațional, compania s-a extins constant pe noi piețe, prin noi canale, formate și genuri. În prezent, portofoliul Discovery este alcătuit din canale precum Animal Planet, TLC, IDx și Eurosport – liderul pan-european în conținut sportiv.

ROM_content_timeline_3000x1000_4_small

În România, Discovery este prezent de peste 18 ani și are un portofoliu de 15 canale pay-TV: Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery Science, Discovery World, ID Investigation Discovery, Discovery Showcase HD, Animal Planet HD, Discovery Turbo Xtra HD, Discovery Science HD, ID Xtra, Eurosport, Eurosport HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD.

Pentru a marca această aniversare într-un mod unic în Europa de Sud-Est, Discovery a lansat o aplicație de Facebook pentru fanii săi. Denumită „Curiosity mApp”, aplicația poate fi găsită pe pagina de Facebook Discovery România și își propune să identifice și să ilustreze cele mai populare curiozități ale telespectatorilor din cinci țări din regiune: România, Bulgaria, Serbia, Croația și Slovenia.

Content timeline_Discovery 30

Cum a evoluat conținutul programelor Discovery

1985 Discovery Channel este lansat în SUA. Primul program difuzat a fost „Iceberg Alley”, un documentar care examina riscurile forajelor petroliere făcute în largul coastei estice a Canadei.

1987 „Russia: Live From The Inside” este difuzat pe Discovery Channel, oferind publicului 66 de ore de programe TV rusești în direct.

1988 „Shark Week”, primul eveniment TV branduit din istoria televiziunii prin cablu, își face debutul pe Discovery Channel.

1989 Discovery Channel difuzează primul său program original, „Războiul fildeșului”.

1992 Discovery Channel prezintă seria de referință „În compania balenelor”, filmată în 15 țări și diverse oceane.

1997 Pe Animal Planet începe „Vânătorul de crocodili”, o serie TV despre specii sălbatice, prezentată de Steve Irwin și soția sa Terri. Din acest program se inspiră filmul artistic „Vânătorul de crocodili: Collision Course” și alte două serii TV: „The Crocodile Hunter Diaries” și „Dosarele Croc”.

1998 Discovery Channel difuzează „Titanic – Anatomia unui dezastru”, un documentar despre prima expediție care a apelat la știință pentru a reconstitui ultimele ore ale celebrului vas.

2000 „Pe urmele dinozaurilor”, programul special de trei ore al Discovery Channel, stabilește un nou record de audiență în istoria televiziunii prin cablu și rămâne cea mai vizionată emisiune din istoria canalului. Documentarul „Mandela: Drumul către libertate” e difuzat pe Discovery Channel.

2002 „Blue Planet: Seas of Life” are premiera pe Discovery Channel.

2003 Primul sezon al seriei „Vânătorii de mituri” este difuzat pe Discovery Channel.

2004 Discovery Channel difuzează în regiunea EMEA primul sezon de „Motociclete americane”.

2005 Primele sezoane din seriile „O pradă mortală” și „Meserii murdare” sunt difuzate pe Discovery Channel. „The Flight That Fought Back”, un documentar despre Zborul 93 al companiei United Airlines, bazat pe evenimentele din 11 septembrie 2001, este difuzat pe Discovery Channel în Statele Unite în ziua când se împlineau 4 ani de la eveniment.

2006 „Tehnici esențiale de supraviețuire cu Bear Grylls” este difuzat în premieră pe Discovery Channel și devine una dintre cele mai cunoscute serii din istoria canalului.

2007 „Planeta Pământ”, seria premiată a Discovery Channel (11 episoade), devine cel mai vizionat eveniment de televiziune, difuzat vreodată prin cablu.

2009 Începe primul sezon din seria „Monștrii apelor” pe Animal Planet și Discovery Channel.

2010 Programul „Life”, care continuă seria premiată „Planeta Pământ”, e difuzat în premieră pe Discovery Channel. Primul sezon din „Supraviețuire în doi” este difuzat pe Discovery Channel. Începe primul sezon din „Goana după aur” pe Discovery Channel.

2011 Seria „O pradă mortală” câștigă patru Premii Primetime Emmy.

2012 „Space Jump” e difuzat în premieră, în direct. Este primul material live al Discovery despre Felix Baumgartner și saltul său din stratosferă, care a stabilit un nou record mondial pentru cel mai înalt salt în cădere liberă (39,045 m). Prima dată când „Dynamo: Magia imposibilului” este difuzat pe Discovery Channel.

2013 „Nik Wallenda peste Marele Canion”: Discovery îl urmărește în direct pe Nik Walllenda, un american expert în mersul pe sârmă la mare înălțime, care traversează în acest mod Marele Canion Discovery Channel difuzează primul sezon din „Test de supraviețuire în doi”.

2014 Discovery Channel lansează mai multe serii noi, cum ar fi: „Klondike, Manhunt” sau „Supraviețuire extremă cu Ed Stafford”.

2015 Discovery Channel lansează „O zi la Auschwitz”, un documentar special, care comemorează 70 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz. Discovery Channel lansează „Teroare în aer: Air Asia”, un documentar despre Zborul 8501, care a dispărut în decembrie 2014. Discovery Networks International cere realizarea unui nou documentar, „Dezastrul din Nepal”, care explorează știința seismologiei.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton