În timp ce poetul pregăteşte primul fel de mâncare, o musaca de vinete, Doroftei gustă din specialităţile pregătite la Cetate, şunculiţă afumată şi cârnaţi „marmoraţi”, afumaţi la lemn de prun, alături de câte o gură de vin alb. Pofticios din fire, „Moşu‘” nu mai are răbdare ca musacaua să fie gata şi cere pâine, pe care o înmoaie în tigaia în care cele două feluri de carne, legumele şi condimentele lasă un sos îmbietor.
Pentru felul doi, Dinescu alege să gătească un orez mai special, o reţetă orientală, în care rolul de vedetă este împărţit între ardeii copţi, nucă, stafide şi seminţe de dovleac, iar zeama de portocală, devenită o adevărată „marcă” a poetului, îmbogăţeşte gustul şi aroma deliciosului preparat. Doroftei nu se sfieşte să guste din ingrediente şi chiar sparge o ceapă cu faimoşii săi pumni, pe care o mănâcă alături de cârnăciorii de la care mărturiseşte că nu îşi poate lua ochii.
După ce bucatele au fost frumos aşezate în farfurii, cei doi coboară în cramă, unde taraful condus de George Strugurel îi întâmpină cu muzică lăutărească şi voie bună. „Moşu‘”, pus pe şotii şi încântat de atmosferă, le oferă celor prezenţi un adevărat spectacol, luând o vioară şi cântând alături de taraf, cu o „bucurie de a trăi contagioasă”. Cântă, glumeşte, râde, vorbeşte sincer şi din suflet despre viaţă, familie, glorie şi sport, cu o „doză de bun simţ absolut cuceritoare”, după cum remarcă poetul, şi, în stilul său simplu şi plin de haz, îi îndeamnă pe români să meargă sa voteze: „Dacă nu mergi la vot, te caută Moşu‘!…”.