„TV mania” a realizat, saptamana trecuta, un interviu cu interpretul lui Octavian din serialul „Secretul Mariei” de pe Antena 1. Desi telenovela s-a incheiat de aproape o luna, actorul Ioan Isaiu inca mai resimte efectele celebritatii castigate prin intermediul acestui rol. Nici n-am apucat bine sa punem bine prima intrebare, ca dialogul ne-a fost intrerupt de un pici care s-a apropiat si l-a intrebat? „Sunteti Octavian?” Apoi, i-a cerut un autograf. La numai zece minute, un batranel a plusat si i-a cerut bani de pomana. Putea sa nu-i dea? „La inceput, am simtit ca o invadare a intimitatii faptul ca ma opreste lumea, ma intreaba diverse lucruri, apoi am considerat firesc sa stau de vorba cu oameni”, comenteaza actorul. „Serialul a fost un succes, audientele au fost neasteptate, suntem datori sa le raspundem celor care si-au alocat o ora in fiecare seara ca sa ne urmareasca”.
In vara aceasta, Ioan Isaiu va prezenta o emisiune retrospectiva tot la Antena 1 alaturi de Simona Patruleasa. O suita de noua emisiuni difuzate saptamanal, in care sunt invitati oameni care au colaborat si colaboreaza cu Antena 1 la diferite proiecte. Insa tot in aceasta vara este posibil sa bata palma cu producatorul Valeriu Lazarov pentru un rol intr-o noua telenovela. „In principiu mi-am dat acordul si urmeaza sa stabilim detaliile personajului si detaliile contractuale ulterior. Productia va fi difuzata la toamna, iar filmarile debuteaza la inceputul lunii august”