; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Din ghenă, la Paris!

28 December 2009

viataionbDocumentarul „Lumea văzută de Ion B.' spune povestea incredibilă a unui artist român descoperit abia la vârsta de 62 de ani.

Cel mai important reprezentant al pop art-ului (curent artistic apărut în anii `50) din ţara noastră a fost descoperit în ghena unui bloc din Bucureşti. Destinul lui Ion Bârlădeanu a luat o turnură neaşteptată anul trecut, când galeristul Dan Popescu i-a propus să-i promoveze colajele. Regizorul Alexander Nanau a intrat pe fir şi, la capătul a 59 de zile de filmare, a rezumat drumul spre recunoaşterea oficială a artistului în documentarul „Lumea văzută de Ion B.'.

Escorta lui nea Ion

Locatarii blocului în care-şi făcea veacul Ion Bârlădeanu au fost surprinşi să constate că acesta este urmărit de o echipă de filmare. Unii l-au felicitat, altora nu le venea să creadă. O singură bătrânică s-a arătat indignată şi i-a luat la întrebări. „Realizăm un documentar despre domnul Ion, care este un mare artist', a venit răspunsul. Treptat, Dan Popescu şi-a convins „vedeta' să treacă pe la dentist şi la frizer şi, în cele din urmă, să renunţe la viaţa printre gunoaie pentru a se muta într-o garsonieră.

Puteţi urmări ascensiunea uimitoare şi reală a unuia dintre cei mai mari artişti contemporani din România în documentarul difuzat de HBO pe 6 ianuarie, de la ora 22.30.

Citiţi textul integral în revistă.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare