Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Trasniti1

Din 9 martie, un nou sezon al sitcomului „Trăsniții” începe la Prima TV

5 March 2020

Din 9 martie, Trăsniții te așteaptă la Prima TV cu sezonul 33, de luni până joi, de la ora 19.00. Noi aventuri și momente pline de comedie îi așteaptă pe telespectatori în serialul în care Pupăză (Grig Chiroiu) ajunge președinte iar ironiile la adresa clasei politice din România vor fi frecvent întâlnite în noul sezon Trăsniții.

Primarul Pupăză este ales președintele României cu 73% din voturi iar sloganul demagogic – Președintele Poporului' – este aplicat imediat, în cele mai diverse situații din serial. Pupăză află destul de repede că a fost pus președinte de păpușarii statului paralel, trei afaceriști ce formează Tripla Alianță: un mogul de presă aservită, un fost șef al serviciilor și un miliardar controversat, fost șef de clan interlop. Imediat după ce câștigă alegerile toată gașca trăsnită îl lingușește pe Pupăză din dorința de a primi funcții în aparatul prezidențial. Ema (Livia Taloi) și Varvara (Marina Andrei) își dispută postul de șefă de cabinet. Când Ema deja se vede în această postură și crede că și-a aranjat postul, apare Dalia Stuparu zisă și Albinuța (Aniela Petreanu), veșnica șefă de cabinet a președinților României. Descoperim că ea va fi șefa de cabinet și în cazul lui Pupăză. Drept consolare, Ema va primi postul de purtătoare de cuvânt iar Varvara pe cel de producător al vlogului Președintelui. Polițiștii câștigă dispozitivul de pază al reședinței prezidențiale datorită Grațielei, care descoperă că a fost colegă de școală cu Albinuța.

Ușor, ușor, toți trăsniții își vor face loc în administrație. Astfel, Mârlanu Ferdinand Întâiul (Toni Ionescu) va fi consilier pentru relația cu Românii din afara Granițelor, Teo Diliman (Raluca Guslicov) se va ocupa de departamentul de comunicare cu autoritățile și societatea civilă, dar și de cel de sănătate psihică a nației, iar Hassan Ali Bleg (Alin Brancu) va fi consultant al Departamentului Securității Naționale pe probleme de combatere a antiterorismului și Orient Mijlociu.

Serialul care a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv sitcom din lume, Trăsniții, va reveni la Prima TV cu o nouă abordare, o satiră tăioasă la adresa clasei politice din România și a intereselor meschine ale acesteia. Gașca trăsnită așteaptă telespectatorii în fața televizoarelor, din 9 martie, la Prima TV de la ora 19.00 pentru a savura hazul de necaz făcut de trăsniți pe seama a ceea ce se întâmplă în actualitatea românească. Comedia bate viața…politică!

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare