Homepage  / Știri

Din 27 aprilie, HISTORY® difuzează “Arme născute din foc”

Din 27 aprilie, HISTORY® difuzează “Arme născute din foc”

de Redactia Tvmania

“Arme născute din foc” (“Forged in Fire”) este un show în care cei mai buni armurieri se întrec în atelierul de fierărie pentru câştigarea premiului de 10.000 de dolari şi a titlului suprem de campion “Forged in Fire”. Serialul are premiera în România pe 27 aprilie, iar următoarele episoade vor fi difuzate în fiecare miercuri, de la 22.00.

Noul serial prezintă cei mai buni armurieri din SUA, care se întrec în construirea unor arme puternice şi rezistente. Jurizată de experţi renumiţi în toată lumea, competiţia este o incursiune în istoria armelor, desfăşurată sub constrângerea timpului. În fiecare episod, patru noi concurenţi încearcă să dovedească faptul că pot construi arme cu propriile mâini, mai bine decât oricine altcineva. Cei patru trebuie să treacă printr-o serie de probe eliminatorii, în care vor folosi exclusiv uneltele puse la dispoziţie de organizatori. Doar doi ajung în finala săptămânală, unde sunt provocaţi să reproducă o armă legendară.

În primul episod, finaliştii trebuie să creeze una dintre cele mai faimoase arme din istorie: sabia japoneză Katana. De îndată ce sunt realizate, săbiile sunt supuse testului suprem: un glonţ este tras în direcţia lamei fiecăreia, iar cea care reuşeşte să despice glonţul fără să aibă nicio zgârietură este cea câştigătoare.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton