Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mansarda Mirabela Dauer

Din 15 septembrie, Iuliana Marciuc dă startul unui nou sezon „Destine ca-n filme”, la TVR 2

15 September 2020

La “Destine ca-n filme” am cunoscut adevăraţi eroi care au trăit, cu voie sau fără voie, experienţe incredibile, desprinse parcă din scenariile unor producţii cinematografice. Cu experienţă jurnalistică şi multă sensibilitate şi răbdare, în fiecare marţi, de la ora 21:00, Iuliana Marciuc ne-a adus poveştile unor oamenii puşi în situaţii de viaţă limită, care au luptat, uneori, cu greutăţi de neimaginat. Din 15 septembrie, vedeta TVR dă startul unui nou sezon „Destine ca-n filme', iar surprizele nu vor lipsi. De această dată îi vom cunoaşte nu doar pe oamenii care au ieşit învingători din provocările vieţii şi au devenit modele pentru cei din jurul lor, cât şi pe cei pe care i-au întâlnit şi care le-au schimbat destinul.

„Acest sezon s-ar putea numi „Destine care au influenţat destine'. Am căutat poveşti şi am căutat să filmăm cum se împletesc destinele unor personaje excepţionale. Aceasta ar fi noutatea sezonului. Îi vom cunoaşte pe cei care au avut întâlniri de destin, fie că sunt vedete sau oameni obişnuiţi şi vom afla cum întâlnirea lor le-a schimbat viaţa', spune Iuliana Marciuc.

Marţi, 15 septembrie, de la ora 21:00, prima ediţie a noului sezon „Destine ca-n filme' este una specială, pentru că vom afla povestea unor artişti foarte iubiţi: Mirabela Dauer şi Raoul. Destinul muzical al lui Raoul a fost puternic influenţat de întâlnirea cu celebra interpretă, care şi-a pus amprenta pe întreaga lui carieră artistică. Două poveşti de viaţa spuse de artişti cu o sinceritate debordantă.

Raoul a vorbit şi despre cele 13 procese penale pe care le are, legate de conducerea fără carnet, iar artistul a descris cu durere cei trei ani petrecuţi prin tribunalele ţării, căutându-şi dreptatea.

În exclusivitate, Iuliana Marciuc şi echipa „Destine ca-n filme' au fost invitati în casa Mirabelei Dauer şi au urcat în mansardă. Acolo, artista a amenajat o cameră cu obiectele primite sau adunate de-a lungul carierei sale.

„Mirabela ne-a lăsat să călătorim în voie prin trecutul ei. Aşa că o vom descoperi cu totul altfel decât până acum. În exclusivitate ne-a primit în mansarda casei sale, amenajată cu amintiri. De la colecţii de afişe, la colecţiile de căni de ceai, colecţii de vestimentaţie, casete video, fotografii. Este o mansardă amenjată cu toate amintirile ei, iar echipa „Destine ca-n filme' a pătruns în exclusivitate în acest loc', a adăugat Iuliana Marciuc.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare