Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Din 13 mai, Digi 24 prezintă istoriile oamenilor care au supraviețuit Gulagului și temnițelor politice românești

de Redactia Tvmania

Cea de-a doua ediție a campaniei „1989. Anul care a schimbat lumea” debutează luni, 13 mai 2019, în jurnalele Digi 24. Pe parcursul întregii săptămâni, Elena Tănase prezintă istoriile oamenilor care au supraviețuit Gulagului rusesc și temnițelor politice ale României.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Demersul jurnalistic care urmărește recuperarea istoriei reale a comunismului în Europa scoate la iveală detaliile „Raportului Hrușciov”, documentul care l-a acuzat pe Stalin de crimele comunismului și a redus la o zecime numărul victimelor, ignorând teroarea lui Lenin. Campania Digi 24 prezintă mărturii ale supraviețuitorilor războiului civil din Rusia, Gulagului și comunismului de război din România, în forma sa cea mai întunecată, Fenomenul Pitești.

Ultimul episod al ediției scoate la lumină povestea nepoatei lui George Enescu, Maria Ioana Cantacuzino. Arestată în 1952, la doar 16 ani, sub acuzaţia de complot şi acţiune subversivă, Maria stă trei ani la închisoare. După eliberare, lucrează ca ajutor de sudor, taxatoare și şamponeză, doar pentru a fi iar arestată în 1960, în legătură cu cel mai mare jaf al erei comuniste, „Operațiunea Ioanid”. Cum au îndurat femeile umilinţele şi violenţa din temniţele politice, aflați vineri, 17 mai, în jurnalele Digi 24.

În anii ’90, imediat după prăbuşirea comunismului, victoria democraţiei părea definitivă. Acum, după trei decenii, tendinţele autoritariste şi extremiste agită întreaga regiune şi pun sub semnul întrebării principii fundamentale în întreaga Europă. Acesta este contextul în care Digi 24 aminteşte cât de grave şi de îndelungate sunt traumele provocate de dictatură şi cât de mult costă libertatea într-un regim politic dominat de un singur om.

Elena Tănase, realizatoarea campaniilor Digi 24 „1990 – Anul 0, era noastră”, „Coroana de Oţel”, „100 de ani de comunism” și „O sută de ani de viitor”, va încheia acest proiect în luna decembrie, când se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului, cu un documentar de lungmetraj despre Revoluţia Română din 1989.

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te