Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Aaadigi 24

Din 11 noiembrie, „Jurnalul de seară”, de la Digi 24, va fi difuzat de la 19.00, luni-joi, și de la 21.00, duminica

9 November 2018

„Jurnalul de seară', principalul talkshow al Digi 24, se va difuza de luni până joi, în intervalul 19:00 – 22:00, și duminica, în intervalul 21:00 – 23:00, începând de la sfârșitul acestei săptămâni.

 Vezi galeria foto >

Cosmin Prelipceanu va deschide săptămâna de știri, încă din ajunul acesteia, cu o dezbatere despre subiectele de actualitate, la care vor participa actori importanți ai scenei politice și economice a României, jurnaliști, analiști și comentatori. De asemenea, principalul tronson al zilei, respectiv intervalul 19:00 – 22:00, va fi alocat aceleiași emisiuni, de luni până joi, într-un format mai interactiv și cu o agendă a discuțiilor pe teme politice, economice, sociale sau din actualitatea internațională, după o rețetă care încurajează diversitatea opiniilor și analiza nuanțată. Ediția de joi a emisiunii se va bucura, la fel ca până acum, de prezența în platou a jurnalistului Cristian Tudor Popescu.

În ultimii ani, discursul public s-a bazat preponderent pe antagonizarea, demonizarea adversarului. Discursul mediatic a urmat același trend și, deopotrivă cu media, publicul resimte și manifestă puțin interes sau chiar dispreț față de tabăra adversă. Oamenii au nevoie, mai mult ca niciodată, de opinii avizate, de specialiști capabili să demonteze acest discurs al partizanatului și să-i facă să înțeleagă realitatea lumii în care trăiesc. În fiecare ediție a emisiunii, publicul va avea ocazia să întâlnească politicieni, politologi, economiști, lideri de opinie și jurnaliști. Alături de ei vom afla care sunt temele cu adevărat importante, subiectele care fac știri zi de zi, dar și pe cele care vor ghida agenda săptămânii viitoare', a declarat jurnalistul Cosmin Prelipceanu.

Principalul talkshow de la Digi 24 respectă valorile de echilibru, echidistanţă şi imparţialitate ale postului, întărind poziționarea televiziunii de știri a Grupului Digi | RCS & RDS în peisajul media autohton. Impresiile și comentariile telespectatorilor sunt binevenite și încurajate pe pagina Facebook a emisiunii,

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare