Erkan Petekkaya, actorul care l-a interpretat pe căpitanul Ali în serialul “Trădarea”, revine în “Dila”, noul serial de la Kanal D, ce va fi difuzat din 20 aprilie, în fiecare luni și marti, de la ora 20:00.

În această producție, Erkan este personajul principal masculin – Riza, un bărbat care trăiește o dragoste damnată.

Scenariul serialului m-a cucerit de la prima citire, am fost impresionat de destinul tinerei care ajunge să se îndrăgostească de cel care i-a ucis soțul. Cred că am reușit să înțeleg foarte bine și prin ce trece Riza, personajul pe care îl interpretez, forțat de conjuncturi să își ascundă sentimentele. El e chinuit de remușcări, dar și de o dragoste imposibilă”.

Întrebat dacă împărtășește același interes pentru pământ ca și Riza, Erkan Petekkaya a răspuns că se bucură de fiecare dată când merge într-o zonă rurală, dar nu și-a descoperit încă nevoia de a acumula mari întinderi de pământ.

În familie și-a găsit celebrul actor echilibrul. Erkan Pettekaya este căsătorit și are un băiețel.

Cred în căsnicie şi, indiferent de problemele ce se ivesc într-un mariaj, merită din plin să ai o familie. A-ţi petrece viaţa alături de o altă persoană nu este un lucru uşor, dar este atat de plăcut! “, a spus actorul.

Rolul principal feminin din “Dila” este jucat de Hatice Sendil.

 
Urmărește-ne pe Google News