Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Digi World susține prima expediție românească în nordul Siberiei (2)

Digi World susține prima expediție românească în nordul extrem al Siberiei

15 February 2015

Opt români pleacă, în februarie, într-o aventură fantastică. Ei vor parcurge peste 28.000 de kilometri şi vor înfrunta temperaturi de până la -50 de grade Celsius într-un proiect de cucerire a nordului îngheţat – Siberia. Traseul expediţiei lor pleacă de la Bucureşti şi trece prin Moscova, Omsk, Irkutsk, Yakutsk, Topolinoe, Batagay, Tiksi, Yurung , Haya, Saskylah, Udachny, Myrny şi înapoi spre Bucureşti.

Digi World susține prima expediție românească în nordul Siberiei (2)

Digi World susţine activ gestul temerar al celor 8 şi va fi alături de ei pe tot parcursul expediţiei „Către Nord, pe urme de Ural şi Kamaz'. Duminică, 15 februarie, de la ora 21:55, cei cei 8 curajoşi vor fi invitaţi în platoul Digi World pentru a vorbi despre aventura lor. Bogdan Uritescu, gazda talk-show-ului despre rezistenţă, curaj şi descoperire, îi ajută pe telespectatorii Digi World să afle totul despre membrii echipajului şi despre traseul lor.

Imagini în timp real din expediţia care începe in februarie şi durează 2 luni, pot fi urmărite pe pagina de Facebook Digi World si în secţiunea specială de pe www.digi-world.ro. Aventura siberiană a celor 8 temerari români se va regăsi şi în programele Digi World din această primăvară, prin intermediul unor filme documentare.

Din echipa Discovering Transylvania fac parte Tufa Florentin, Zamfirescu Cornel, Andrei Muşeţeanu, Andrei Rădulescu, Sebastian Popescu, Mihai Tucă, Andrei Nistor și George Oprea.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare