Debut pe zgură pentru Simona Halep, astăzi, la Stuttgart. Numărul 3 în clasamentul WTA este motivată ca, în acest an, să plece acasă cu Trofeul. Turneul de la Stuttgart este în direct, de marţi, 21 aprilie, la Digi Sport 3.
Debut pe zgură pentru Simona Halep, astăzi, la Stuttgart. Numărul 3 în clasamentul WTA este motivată ca, în acest an, să plece acasă cu Trofeul. Turneul de la Stuttgart este în direct, de marţi, 21 aprilie, la Digi Sport 3.
Simona Halep e cotată cu şansa a doua la câştigarea trofeului, după Maria Sharapova. Ea este calificată direct în turul secund, acolo unde o va înfrunta pe învingătoarea meciului dintre Garbine Muguruza şi Barbora Zahlavova-Strycova. Halep şi Strycova şi-au împărţit victoriile în cele două meciuri directe. În schimb, Muguruza a câştigat toate cele trei partide jucate împotriva Simonei. „Este un turneu bun, e turneu greu pentru că e tablou mic şi multe jucătoare vin, chiar primele, în afară de Serena. Va fi un meci foarte greu, primul pe zgură. Voi încerca să mă adaptez şi să-l câştig”, a declarat Simona înaintea plecării în Germania.
La turneul de la Stuttgart şi-au anunţat prezenţa opt jucătoare dintre primele zece ale lumii. Vor participa la Turneu: Maria Șarapova, Simona Halep, Petra Kvitova, Karoline Wozniacki, Ana Ivanovici, Ekaterina Makarova, Agnieszka Radwanska și Carla Suarez Navarro.
Simona Halep, numărul trei mondial, este a doua favorită la turneul WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 731.000 de euro. Competiţia este, de marți, în direct la Digi Sport 3.