Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

Digi 24 anunță o ediţie specială dedicată victimelor din Colectiv

de Redactia Tvmania

Pe 1 martie, echipa de la “România furată” – Digi 24 a pregătit o ediţie specială, dedicată victimelor incendiului din clubul Colectiv. Marţi, de la ora 21.00, “Un minut şi o secundă” prezintă povestea din spatele dezastrului. Supravieţuitori, rude ale celor decedaţi la Colectiv, medici, poliţişti, procurori, oficialităţi – toţi au vorbit cu reporterii Digi 24.

30 octombrie 2016. Ora 22.32, Bucureşti. Într-un club underground din sectorul 4, câteva sute de tineri cântă refrenul „The day we give up is the day we die”, alături de trupa lor favorită, Goodbye to Gravity. Momentul marelui final, cel al artificiilor, avea să fie debutul celei mai mari tragedii umane din ultimii 26 de ani din România. Într-un minut şi o secundă încăperea arde, 26 de tineri mor și peste 150 ajung arşi la spital. Pe 22 decembrie 2015, lista celor morţi se închide. La numărul 63.

Filmul unui eveniment care a marcat istoria recentă a României, care a scos în stradă zeci de mii de oameni, a răsturnat un Guvern şi a mişcat conştiinţa publică aşa cum nimic nu a reuşit în ultimii 26 de ani, poate fi urmărit marţi, de la 21.00, la Digi 24. Un omagiu celor pentru care Colectiv a însemnat un sfârşit de drum.

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te