Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Diferențele dintre aurul 14k și aurul 18k - cum influențează valoarea la amanet

de Redactia Tvmania

Aurul este unul dintre cele mai prețuite metale din lume, apreciat atât pentru frumusețea sa, cât și pentru valoarea economică. Totuși, aurul folosit pentru bijuterii sau alte obiecte nu este pur, ci un aliaj cu alte metale pentru a-i conferi durabilitate și diverse nuanțe. Cele mai populare opțiuni sunt aurul de 14k și aurul de 18k. Află care sunt diferențele dintre cele două tipuri de aur și cum influențează valoarea la amanet.

Ce reprezintă caratele („k”) la aur?

Caratele indică puritatea aurului într-un aliaj. Aurul pur are 24 de carate (24k), ceea ce înseamnă că este 100% aur, fără alte metale adăugate. Când aurul este aliat, caratele reflectă proporția de aur din aliaj:

Puritatea aurului influențează aspectul, durabilitatea și, bineînțeles, valoarea acestuia. În general, prețul gramului de aur 14k la amanet este mai mic decât al celui de 18k.

Diferențele dintre aurul 14k și 18k

Iată care sunt criteriile pe care să lei iei în considerare când compari aceste tipuri de aur:

Aspectul și culoarea

Aurul 14k are o nuanță ușor mai palidă decât aurul 18k, din cauza conținutului mai mare de alte metale. Totuși, acest lucru poate conferi bijuteriilor un aspect mai subtil și mai modern. Aurul 18k strălucește mai intens și are o culoare mai caldă, datorită purității mai ridicate. Din acest motiv, este preferat pentru bijuteriile de lux.

Durabilitatea

Aurul 14k este mai rezistent la zgârieturi sau uzură, datorită proporției mai mari de metale dure. Este ideal pentru bijuteriile care sunt purtate zilnic, precum verighetele. Aurul18k este mai moale și mai sensibil la zgârieturi, din cauza conținutului mai mare de aur pur. De aceea, se folosește pentru realizarea unor monturi speciale sau piese mai delicate.

Prețul

Aurul 14k este mai accesibil ca preț, deoarece conține mai puțin aur pur. Aurul 18k este mai scump, datorită purității mai mari.

Caracterul hipoalergenic

La aurul 14k, din cauza cantității mai mari de metale adăugate, unele persoane pot avea reacții alergice. Aurul 18k este mai puțin probabil să provoace alergii, fiind mai aproape de metalul pur.

Cum se determină valoarea aurului la amanet?

La amanet, valoarea aurului este determinată de gramaj și puritate. Aurul de 18k, având un conținut mai mare de aur pur, este evaluat mai bine pe gram decât aurul de 14k. Totuși, prețul exact depinde și de fluctuațiile pieței internaționale. 

Bijuteriile din aur 14k, fiind mai rezistente, pot fi amanetate într-o stare mai bună. Acest lucru poate influența pozitiv valoarea oferită, mai ales dacă obiectul nu are zgârieturi vizibile sau deformări.

Aurul de 18k este mai des căutat pentru bijuteriile de lux, ceea ce poate crește valoarea acestuia. Pe de altă parte, aurul de 14k este mai popular pentru uz zilnic, fiind astfel mai ușor de revândut. Indiferent de tipul de aur, gramajul rămâne un factor crucial. Cu cât un obiect din aur este mai greu, cu atât va avea o valoare mai mare la amanet.

Alegerea dintre aurul 14k și aurul 18k depinde de nevoile și preferințele personale. Aurul de 18k va avea, în general, o valoare mai mare datorită purității sale, însă aurul de 14k este considerat mai rezistent. Indiferent de tipul de aur pe care îl ai, colaborează cu un amanet de încredere, pentru a obține cea mai bună ofertă.

Sursa foto: Shutterstock.com

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te