Dragoste sau interes? E plină lumea de cupluri în care partenerii sunt despărțiți de o căruță de ani, dar asta pare să nu fie deloc o problemă. Nici Hollywoodul nu face excepție!
Dragoste sau interes? E plină lumea de cupluri în care partenerii sunt despărțiți de o căruță de ani, dar asta pare să nu fie deloc o problemă. Nici Hollywoodul nu face excepție!
Cei doi actori, despărțiți de fix 25 de ani, au o mulțime de lucruri în comun. Împart aceeași zi de naștere: 25 septembrie (el în 1944, ea în 1969). Amândoi au câștigat Oscarul (el pentru „Wall Street”, ea pentru „Chicago”). Amândoi au avut probleme de sănătate, fiind susținut de celălalt: Michael a suferit de cancer în gâr, actrița galeză este bipolară. Sunt căsătoriți din 2000, au doi copii și se înțeleg extraordinar. Mai rar așa cuplu în showbiz!
N-ai spune, dar interpretul Căpitanului Picard din seria „Star Trek” și al Profesorului X în filmele „X-Men” este un cuceritor! Actorul britanic de 81 de ani este la al treilea mariaj: s-a căsătorit în 2013 cu iubita lui Sunny Ozell (43 de ani), după câțiva ani de relație. Cuplul s-a cunoscut în 2008, când Ozell lucra ca chelneriță la un restaurant din New York, iar el juca în „Macbeth” în Brooklyn. Diferența de aproape 38 de ani dintre ei nu i-a deranjat.
Starul britanic al filmelor de acțiune are 54 de de ani, iar din 2010 este într-o relație cu modelul și actrița Rosie Huntington-Whiteley, cu 20 de ani mai tânără. Cuplul s-a logodit în 2016 și are un băiețel, Jack Oscar, născut în iunie 2017. Într-un interviu de acum câțiva ani, Rosie Huntington-Whiteley povestea că secretul relației lor e următorul: Jason e cel mai bun prieten al ei.
Regizorul Woody Allen și actrița Mia Farrow au avut o relație care a durat 12 ani, timp în care, deși nu au fost căsătoriți, au avut un copil și au crescut împreună toți copiii adoptați de Farrow. S-au despărțit cu scandal în 1992, după ce actrița descoperise că fusese înșelată: și nu cu oricine, ci chiar cu una dintre fiicele ei adoptate, Soon-Yi. Mia Farrow a descoperit în apartamentul lui Woody Allen mai multe poze cu Soon-Yi dezbrăcată („Am simţit că priveam în ochi răul absolut”, le-a povestit unor apropiaţi, scria atunci „Vanity Fair”). „Nu văd nici o dilemă morală aici. Faptul (că era fiica Miei) nu era foarte important. Nu era ca şi cum ar fi fost fiica mea”, spunea el în revista Time, în ’92,
Allen și Previn, între care există o diferență de 35 de ani, s-au căsătorit în 1997 și au două fiice adoptate.
Celebrul cântăreț american, o legendă a muzicii americane, acum în vârstă de 95 de ani, este la al treilea mariaj. La sfârșitul anilor ʼ80, a început o relație cu cea care urma să-i devină soție în 2007: Susan Crown, cu 40 de ani mai mică decât el, o fostă profesoară din New York. Într-un interviu, Bennett povestea că și-a cunoscut soția înainte ca ea să se nască și a demonstrat asta arătând o poză cu părinții viitoarei neveste, mari fani ai artistului. Mama lui Susan era însărcinată cu ea!
După un divorț costisitor (cel mai scump, de la vremea lui, în 2004, din istoria Hollywoodului) ce punea capăt unui mariaj de 20 de ani, nimeni nu credea că starul din „Star Trek” și „Indiana Jones” o să mai ajungă la altar. Ford a întâlnit-o însă pe Calista Flockhart, starul din „Ally McBeal”, și după opt ani de relație s-au căsătorit în 2010, cei doi crescând împreună copilul adoptat de ea. Îi despart 22 de ani.
Celebru cu „Pretty Woman” și „American Gigolo”, Richard Gere (72 de ani) a fost un sex simbol hollywoodian, statut întărit și de căsătoria cu supermodelul Cindy Crawford, de care îl despărțeau 17 ani (care a durat puțin). A doua soție a fost cu 12 ani mai mică, iar a treia, activista spaniolă Alejandra Silva, cu care s-a căsătorit în 2018, este cu 34 de ani mai mică. Au împreună doi copii.
Actorul de 31 de ani, celebru din „Kick-Ass”, „Godzilla” și seria „Răzbunătorii”, a început o relație cu regizoarea Sam Taylor-Wood imediat după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare de la „John Lennon: Începutul unei legende” (2009). El avea 18 ani, ea, 42. S-au căsătorit în iunie 2012 și și-au schimbat amândoi numele în Taylor-Johnson. Au crescut împreună patru copii: două fete ale lor și două din căsătoria ei anterioară. Le pasă de gura lumii? „Am știut instantaneu că mi-am găsit sufletul pereche”, a spus Aaron pentru The Telegraph în 2019. „Am știut imediat că vreau să-mi petrec restul vieții cu această persoană. Și la un an după ce am cunoscut-o, am cerut-o în căsătorie. Știam că vreau o familie cu ea, știam că vreau copii”, spunea el.
Actorul de 63 de ani, divorțat de multă vreme de Kim Basinger, după un mariaj cu scandal, a cunoscut-o pe Hilaria, instructor de yoga, într-un restaurant vegan. „Trebuie să te cunosc”, i-a spus el și i-a dat cartea de vizită. În vara lui 2012 s-au căsătorit, iar diferența de 26 de ani dintre ei nu a contat deloc: au împreună șase copii mici și o căsnicie fericită.