Actorul mexican Diego Luna (35 de ani) şi modelul britanic Suki Waterhouse (23 de ani) sunt împreună de câteva luni, anunţă quien.com.
Actorul mexican Diego Luna (35 de ani) şi modelul britanic Suki Waterhouse (23 de ani) sunt împreună de câteva luni, anunţă quien.com.
Cei doi ar fi vrut să-şi ţină povestea departe de ochii curioşilor, însă paparazzi i-au surprins deja de două ori în ipostaze tandre, atât la Los Angeles, cât şi la Londra, unde el filmează pentru „Rogue One: A Star Wars Story”, spin-off-ul celebrei serii „Star Wars”, care va apărea anul viitor.
În capitala Marii Britanii, cei doi au fost fotografiaţi sărutându-se în timp ce aşteptau un taxi.
Diego şi Suki s-au cunoscut la începutul anului, însă nu au devenit un cuplu imediat. La acea vreme, Suki încă mai era cu Bradley Cooper (40 de ani), de care s-a despărţit în luna martie. Diego însă nu era într-o relaţie serioasă cu nimeni.
Anul trecut, el a avut o idilă cu o actriţă columbiană, Paulina Davila, revenindu-şi astfel după divorţul de Camila Sodi, mama celor doi copii ai săi.