Actorul american a participat la o conferinţă a crescătorilor de reptile în Anaheim, California, de unde a plecat cu o broască ţestoasă din specia Sulcata, în vârstă de 10 ani, pentru care a plătit 400 de dolari, anunţă femalefirst.co.uk.
Leonardo DiCaprio (35 de ani) a fost însoţit la conferinţă de Lukas Haas (34 de ani), colegul său din „Începutul” (2010).
Actorul şi-a luat asupra sa un angajament important, din moment ce broaştele ţestoase din specia respectivă au o durată medie de viaţă de 80 de ani şi ajung să cântărească 90 de kilograme.
În schimb, actorul nu şi-a luat încă angajamentul de a se căsători cu iubita lui, modelul Bar Refaeli (25 de ani). El a rugat-o pe mama sa, Irmelin, să-l ajute să aleagă un inel de logodnă.
O sursă a spus: „Este pregătit să se aşeze la casa lui şi vrea să oficializeze relaţia. Leo i-a spus celui mai bun prieten al său că mama lui l-a ajutat să aleagă un inel de logodnă pentru Bar Refaeli. Pare să aştepte momentul potrivit”.
Leonardo DiCaprio şi Bar Refaeli sunt de 5 ani împreună.