Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

„Diavolul se îmbracă de la Prada” va avea o continuare. Tot ce știm despre viitorul film

de Andreea Hentea,

După optsprezece ani de la premieră, irezistibila comedie „Diavolul se îmbracă de la Prada” va avea o continuare. Iată ce știm despre viitorul film.

Scenarista Aline Brosh McKenna („Cenușăreasa”, „La tine acasă sau la mine?”) este, în prezent, în discuții cu studiourile Disney pentru continuarea celebrului film „Diavolul se îmbracă de la Prada” / „The Devil Wears Prada” (2006), scrie variety.com. Filmul (disponibil pe Netflix și pe Disney+) a fost adorat de publicul din toată lumea, depășind, cu mult, renumele romanului omonim al lui Lauren Weisberger, care l-a inspirat.

Diavolul se îmbracă de la Prada” a fost nominalizat la două Oscaruri (pentru interpretarea fabuloasă a lui Meryl Streep și pentru costumele splendide create de Patricia Field) și la trei Globuri de Aur, dintre care unul i-a revenit lui Meryl Streep. Aceasta a portretizat-o memorabil pe Miranda Priestly, editorul șef al revistei Runway, personaj inspirat de Anna Wintour, puternicul editor șef al celebrissimei reviste Vogue. Anne Hathaway și Emily Blunt au jucat rolurile suprasolicitatelor asistente ale Mirandei Priestly, Andrea Sachs, respectiv Emily Charlton.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Un triumf greu de egalat

Scenarista Aline Brosh McKenna este, deja, în discuții pentru a scrie continuarea, dar deocamdată nu se știe cine se va întoarce din distribuția inițială. Se pare că noua poveste o va urmări pe Miranda Priestly navigând printre provocările aduse de declinul publicațiilor tradiționale și reîntâlnindu-se cu personajul jucat în primul film de Emily Blunt. Acum, aceasta este directoare a unui grup de lux cu fonduri serioase pentru promovare, pe care Miranda Priestly și le dorește cu ardoare.

Alerta și spirituala comedie „Diavolul se îmbracă de la Prada” este ecranizarea romanului autobiografic al lui Lauren Weisberger, publicat în 2003, în care autoarea își istorisește cu umor experiența de coșmar pe care a avut-o la o celebră revistă de modă (Lauren Weisberger lucrând, în realitate, ca asistentă personală a editorului Vogue american Anna Wintour). „Diavolul se îmbracă de la Prada” a fost nu doar adorat de critici, ci și un uriaș succes de box office, încasând 326,7 milioane de dolari la nivel global.

Aline Brosh McKenna a dezvăluit că figura Annei Wintour a ridicat o mulțime de dificultăți pentru producția primului film. „Am avut probleme imense în a găsi pe oricine din lumea modei care să stea de vorbă cu mine, fiindcă oamenilor le era frică de Anna și de Vogue și nu voiau să fie dați afară”, a declarat McKenna la vremea respectivă pentru ew.com. „A existat o persoană care mi-a vorbit, al cărei nume nu îl voi divulga niciodată, care mi-a spus: «Oamenii din acest film sunt prea drăguți, ori nimeni din lumea aceea nu este așa. Nu trebuie să fie drăguți și nu au timp să fie». După aceea am trecut la rescriere, pentru a-i face pe toți un pic mai ocupați și mai răutăcioși”, a mai povestit scenarista.

Explozie de bucurie la filmări

De-a lungul anilor, fanii s-au întrebat dacă filmul va fi continuat vreodată, cele trei actrițe păstrând mereu în inima publicului amintirea trio-ului lor atât de reușit. Meryl Streep, Anne Hathaway și Emily Blunt s-au întâlnit cel mai recent în februarie, pe scena SAG Awards, iar Anne Hathaway și Emily Blunt au povestit despre realizarea filmului într-un episod recent din seria „Actors on Actors”, găzduit de Variety, reluând unele dintre cele mai emblematice momente ale filmului și vorbind despre lucrul cu Meryl Streep. Marea actriță a improvizat unele dintre cele mai reușite replici ale Mirandei Priestly, dar a ratat multă distracție pe platoul de filmare, fiindcă a ținut să se mențină în spiritul rolului, respectând riguros celebra Metodă instaurată de Stanislavski.

Am avut parte de o explozie de bucurie la acel film”, i-a spus Emily Blunt lui Ann Hathaway în timpul conversației. „Nu știu dacă vreuna dintre noi avea habar ce va face în continuare, dar mi se spunea în fiecare săptămână: «Va fi filmul care îți va schimba viața!»”. Ambele actrițe au avut parte, într-adevăr, de o creștere spectaculoasă a cotei după film.

Cum ar fi Andy în prezent

Potrivit eonline.com, Anne Hathwaway a declarat la un moment dat: „Nu cred că o continuare a acestei povești se va realiza vreodată”. Totuși, actrița este incredibil de recunoscătoare pentru cât de iubit este încă filmul, adăugând: „Motivul pentru care filmul s-a simțit atât de special a fost faptul că eram o echipă și am făcut împreună toată acea muncă, dar mai ales dragostea pe care toată lumea a revărsat-o în acel proiect”.

Actrița declara pentru E!News, în 2022, că deși nu s-ar simți pregătită să reîncalțe cizmele sofisticate ale lui Andy, are o reprezentare destul de bună despre ce ar fi putut face personajul ei în toți acești ani. „Cred că Andy ar fi la Paris și ar scrie pentru o minunată revistă franceză pentru femei. Cred că a devenit scriitoare, vorbește fluent franceza, nu cred că este căsătorită, dar ar putea avea un copil sau doi. Cred că este absolut fabuloasă”.

Și o versiune muzicală

Știrea despre o continuarea filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada” vine exact în momentul în care se pregătește și o versiune muzicală pentru scenă, în care Vanessa Williams o joacă pe Miranda Priestly. Spectacolul va avea câteva reprezentații în avanpremieră, înainte de lansarea oficială din octombrie, pe o scenă din West End, la Londra. Producția include o partitură originală compusă de Elton John, iar regia și coregrafia sunt semnate de Jerry Mitchell, triplu laureat cu prestigiosul premiu Tony. Versurile sunt scrise de cântăreața și compozitoarea Shaina Taub, iar libretul de Kate Wetherhead, a mai scris variety.com.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te