Diana Dumitrescu, proaspăt întoarsă din vacanţa din ţările calde, vine la “Happy Hour “ vineri, de la 17.45, cu gândul să ne spună ce a impresionat-o în Bora Bora.
A fost o perioadă bună pentru ca Diana să se pregătească fizic şi psihic pentru următorul proiect marca MediaPRO în care va avea un rol important.
Primul serial musical din România, “Pariu cu viaţa”, va fi ocazia ca Diana să îşi ia rolul de divă de televiziune în serios. Serialul, care va fi difuzat din toamnă la PRO TV, va urmări destinele membrilor unui trupe construite special cu această ocazie, „La-La Band”.
Happylica va deveni neîncăpătoare pentru cei 20 de tineri talentaţi şi carismatici din trupa “La-La Band”, vedetele din serialul “Pariu cu viaţa”. Cătălin Măruţă va fi gazda tinerilor care vor deveni faimoşi o dată cu serialul difuzat din toamnă la PRO.
Hitul “Stage of Joy” poate fi deja ascultată la radio, dar şi pe pagina de Facebook a trupei.
Săptămâna viitoare, pe 22 iulie, “Happy Hour” intră în vacanţă. Ultimele ediţii din emisiunea lui Cătălin Măruţă vor fi pline de invitaţi surpriză, dar vom avea parte şi de două zile în care vom urmări cele mai bune momente din acest sezon.