Homepage  / Știri / Televiziune

Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu sunt gazdele Eurovision România 2018

Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu sunt gazdele Eurovision România 2018

de Redactia Tvmania

Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu vor fi gazdele semifinalelor şi finalei naţionale Eurovision 2018. Cei doi artişti vor prezenta show-urile semifinalelor – 21 ianuarie, 28 ianuarie, 4 februarie, 11 februarie şi 18 februarie şi Marea Finală a Selecţiei Naţionale, din 25 februarie.

„A fost o mare bucurie să primesc propunerea TVR pentru a prezenta Eurovision România“, mărturiseşte Diana Dumitrescu. „Am urmărit show-ul încă de când eram mică şi îmi amintesc cu plăcere cum stăteam alături de familia mea, urmărindu-ne cu sufletul la gură favoriţii. Ştiu că lucram deja în televiziune când mi-a spus tata, în timpul unui Eurovision: şi îmi arăta scena. Chiar dacă el nu mai este printre noi, sunt fericită că îi îndeplinesc un vis şi îmi doresc din tot sufletul să mă ridic la aşteptările telespectatorilor”, a mai spus cunoscuta actriţă.

„Am reprezentat România ca interpret, am fost jurat al fazei naţionale, jurat al concursului internaţional şi iată că anul 2018 vine cu un rol incitant: acela de prezentator al Selecției Naţionale Eurovision România. Pot spune că am jucat cele mai importante într-unul dintre cele mai importante filme din viaţa mea: filmul Eurovision! “, a declarat Cezar Ouatu. „Este o provocare şi, în acelaşi timp, o plăcere şi onoare să fac parte iarăşi din această familie”, a adăugat Cezar Ouatu, reprezentantul României la ediţia din 2013 a Eurovision Song Contest.

În acest an, Selecţia Naţională se va desfăşura sub sloganul „Eurovision uneşte România!“.

Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, Selecţia Naţională va avea cinci semifinale, organizate în cinci oraşe unite în Anul Centenarului de tema alegerii reprezentantului ţării noastre la etapa internaţională a Concursului Eurovision 2018. Seria show-urilor Selecţiei Naţionale debutează duminică, 21 ianuarie, la Focşani, cu prima semifinală. Următoarele patru semifinale vor fi organizate la:

  • Timişoara (28 ianuarie),
  • Craiova (4 februarie),
  • Turda (11 februarie) şi
  • Sighişoara (18 februarie).

Show-urile vor fi transmise de TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova precum şi pe TVR+, de la ora 21.00.

Actriţă şi model, Diana Dumitrescu s-a născut în anul 1983, la Constanţa. Şi-a făcut debutul în piesa de teatru „Chiriţa la băi”, în anul 2003 şi a continuat activitatea în teatru interpretând roluri în piesele „Hârca se întoarce”, „Prestăm servicii artistice” şi „O noapte furtunoasă”. De-a lungul carierei, a jucat în numeroase filme şi seriale tv: „Păcatele Evei”, „Prizoniera”, „Iubire ca în filme”, „Războiul sexelor”, „Regina”,  „Aniela”, „Iubire şi onoare”, „Pariu cu viaţa”, „Minte-mă frumos”, „În film la Naşu’”, „Îngeri pierduţi”, „A royal Christmas”, „Un alt drum” şi „Ghinionistul”.

Diana Dumitrescu a debutat la Televiziunea Română în programul TVR 2 „Revelion la Cabaret”, unde a jucat alături de Toni Grecu, Monica Anghel, Cătălina Grama (Jojo) şi Dragoş Muşat (Tetelu).

Unul dintre cei mai talentaţi contratenori ai generaţiei sale, datorită muzicalităţii şi tehnicii vocale deosebite, Cezar Ouatu a reprezentat România la Eurovision Song Contest 2013, la Malmö, cu piesa „It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur).

La Eurovision Song Contest, a fost admirat şi susţinut de celebrităţi ca Bonnie Tyler, Andrea Bocelli, Vangelis, Angela Gheorghiu şi Nadia Comăneci, elogiat pentru originalitate de designerul Jean Paul  Gaultier.

Născut în 1980, la Ploieşti, într-o familie de muzicieni, Cezar Ouatu a început să studieze pianul la vârsta de şase ani şi a absolvit secţiile de pian şi cor la Liceul de artă „Carmen Sylva” din oraşul natal. În 1998, a început să aprofundeze canto şi muzica barocă şi s-a făcut remarcat datorită vocii sale, abilităţilor naturale şi extensiei vocale puţin obişnuite.

În 2001, este acceptat la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, iar în 2004, obţine punctaj maxim la examenul de stat, absolvind astfel unul dintre cele mai prestigioase conservatoare din Europa.

Timbrul lui special, inconfundabil, i-a adus din partea fanilor apelativul „The Voice”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton