Aflată în vacanţă în Italia, împreună cu iubitul ei, Diana a avut parte de o surpriză de proporţii. Prezentatoarea emisiunii „Click!”, de la Prima TV, a fost cerută de soţie la Roma.
Aflată în vacanţă în Italia, împreună cu iubitul ei, Diana a avut parte de o surpriză de proporţii. Prezentatoarea emisiunii „Click!”, de la Prima TV, a fost cerută de soţie la Roma.
Mihai a ştiut cum să îşi surprindă viitoarea soţie, aşa că a ales o atmosferă romantică, într-un superb restaurant, tocmai în inima Italiei.
„A fost o surpriză. Ne aflam la Roma într-un cadru foarte romantic. N-am ştiut că mă cere, dar când am ajuns într-un restaurant pe terasa unei clădiri plină de flori şi lumânări, am simţit ceva magic, mi s-au înmuiat picioarele”, a declarat Diana Bart.
Prezentatoarea emisiunii „Click!”, de la Prima TV, este mai îndrăgostită ca oricând. Deşi anul trecut, în luna aprilie, a trecut prin experienţa unui divorţ, Diana nu şi-a pierdut speranţa că îşi va găsi sufletul pereche. Norocul i-a surâs din nou în dragoste la începutul acestui an, când l-a cunoscut pe omul de afaceri Mihai Dumitrescu.
Înainte de a pleca în vacanţă, Diana Bart a filmat, alături de Alex Constantin, un nou promo pentru emisiunea “Click!,” care va reveni la Prima TV, din 10 august, de la ora 23.30.