Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Diana a primit rolul principal într-o nouă telenovelă

28 January 2013

Diana Dumitrescu va juca rolul principal în noua telenovelă românească ce va avea premiera anul acesta, la Acasă. Subiectul noii producţii este inspirat din realitate, sursa fiind campania Pro TV, Tu ştii ce mai face copilul tău?', câştigătoare a premiului Emmy.

Ştirile Pro TV au difuzat o serie de reportaje despre copiii abandonaţi de părinţii care au plecat în străinătate în căutarea unei vieţi mai bune. Ca urmare a acestei campanii, autorităţile au elaborat un proiect de lege în ceea ce priveşte protecţia minorilor.

Diana este foarte încântată de noul proiect şi în acelaşi timp foarte fericită că poate să lucreze din nou alături de soţul ei, producătorul Ducu Ion, după succesul avut împreună cu lungmetrajul Minte-mă frumos'. Actriţa pregăteşte un personaj… fascinant.

“Pentru mine, această noua telenovelă reprezintă o nouă provocare, atât prin prisma rolului pe care îl interpretez, cât şi a subiectului. Personajul meu este unul cheie în acţiunea poveştii şi de aceea prefer să îi las pe telespectatori să îl descopere. Telenovela are la bază un subiect de actualitate în România şi cu siguranţă va prinde la public”, mărturiseşte Diana.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare