Dacă Zlata este cea mai bună contorsionistă din lume, Dezbrăcatu’ este cel mai flexibil bărbat din Univers. Dacă nu credeţi, urmăriţi “Cronica Cârcotaşilor” în această seară şi vă veţi convinge.
Flexibil este şi Vadim, în ceea ce priveşte identitatea sa. Dacă săptămâna trecută se credea Napoleon Bonaparte, de această dată se dă drept Alexandru Macedon.
Gogu din Paşcani şi-a descoperit o nouă pasiune, iar Mişu şi Dezbrăcatu’ au descoperit ce conţin steroizii anabolizanţi pentru culturişti.
Cârcotaşii o au invitată în platou pe doamna Romica Curca, la pachet cu Andra şi What’s Up. Se pare că piesa celor doi cântăreţi a deranjat reprezentanţii INMH. Doamna Curca lămureşte lucrurile printr-o… prognoză.
Sevastiţa şi Lefterica, femeile de serviciu de la “Dansez” dezvăluie lucruri interesante din culisele emisiunii, iar Mişu şi Dezbrăcatu’ se fac profesori pentru Andreea Tonciu şi îi prezintă cele mai simple lecturi. De văzut este şi “Binterviul” cu Connect-R şi Corina Bud, dar şi “Topul Ruşinică”, în care vedetele se fac singure de râs. Iar la finalul editiei, cântă Mamasita.
Aşadar, nu rataţi “Cronica Cârcotaşilor”, în această seară, de la ora 20:30, la Prima TV.
[imagebrowser id=1050]