Homepage  / Timp liber

Detalii din culisele „Mamma Mia!”. Când revine celebrul musical cu Loredana și Horia Brenciu

Detalii din culisele „Mamma Mia!”. Când revine celebrul musical cu Loredana și Horia Brenciu
4

de Ioana Maria,

Vești bune pentru cei care doresc să ia parte la cel mai îndrăgit muzical din România! Celebrul musical „Mamma Mia!“ este unul dintre cele mai aşteptate spectacole ale anului în România, asta după ce ultimele două reprezentații ale show-ului, din mai anul acesta și din decembrie anul trecut, au fost sold-out. Anul acesta organizatorii au decis să aducă în fața publicului nerăbdător, nu una, ci două reprezentații, pe 16 și 17 decembrie la Sala Palatului din București. Iată detaliile!

„Mamma Mia!” revine la Sala Palatului pe 16 și 17 decembrie

Deși spectacolul are deja peste 20 reprezentații la activ în România, show-ul fiind vizionat deja de peste 80,000 de români, sunt multe lucruri mai puțin știute, printre care cele legate de costume, de antrenamentul artiștilor, dar și de momentele dramatice sau amuzante din pregătirea spectacolului.

Înainte de premiera spectacolului care a avut loc în 2018, atunci când „Mamma Mia!“ a fost desemnat și „Spectacolul anului” în țara noastră, repetițiile au însumat aproximativ 700 de ore, în timp ce pentru fiecare reprezentație se alocă în jur de 40 de ore.

Înainte de repetiții fiecare artist din „Mamma Mia!“urmează un regim special și individual în funcție de nevoile fiecăruia, dar care în principal conține multe legume și fructe, dar și apă în cantități generoase, de minim doi litri pe zi.

În ceea ce privește exercițiile fizice, artiștii preferă fitness, pilates, dar mai ales exercițiile de tip Tabata. În ziua spectacolului, fiecare artist consumă în medie 1,500 de calorii în timpul dansului, ceea ce înseamnă că în total, pe scenă, cei 70 de artiști consumă peste 100,000 de calorii.„Mamma Mia!“, 248 de costume care cântăresc peste 300 de kilograme împreună.

Fiecare personaj principal din spectacol schimbă între șapte și zece costume fiecare, în timp ce fiecare dansator din ansamblul de balet schimbă câte șapte costume. În total publicul prezent la „Mamma Mia!“ va putea admira peste 1,240 de obiecte vestimentare, puse cap la cap în cadrul a peste 248 de costume. Toate aceste costume cântăresc peste 300 de kilograme. Creația costumelor a durat peste 80 de ore, Eli Damanakis fiind creatoarea costumelor disco ale personajelor principale.

Cea mai mare provocare pentru Eli Damanakis au fost costumele create de la zero, respectiv cele de dans inspirate de moda anilor disco și rochiile de nuntă. „Salopetele de dans inspirate de anii ’70 au fost probabil cel mai dificil de realizat pentru că au avut detalii speciale precum gulerele supradimensionate, aplicațiile de paiete, franjuri și volane complicate.

Dificil a fost și să găsim cele mai bune soluții de producție în condițiile în care costumele trebuie să arate foarte bine, să îți ia ochii efectiv, să respecte canoanele modei de atunci, să permită mișcările complicate de dans, să fie simplu și rapid de îmbrăcat și mai ales de dezbrăcat, dar și să încorporeze sistemul de sunet”, a declarat Eli Damanakis.

mamma-mia-musical-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

„Mamma Mia!” are o distribuție de excepție

„Mamma Mia!“ are o distribuție de excepție, din care fac parte nume consacrate precum Loredana, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Adrian Nour, Anca Țurcașiu, Silviu Mircescu, Bianca PurcăreaErnest Fazekas, dar și trei artiști noi, aflați pentru prima oară în distribuția spectacolului, mai exact actrița Daria Crișan șiprezentatorul TV și actorul, Jorge, care vor intra în pielea personajelor Sophie, respectiv Sky, dar și solista Rodica Ștefan care va da viața personajului Rosie din legendarul musical.

De altfel, Rodica Ștefan cântă și pe scena Operei Române din București în cadrul celebrului musical Fantoma de la Operă unde cele șapte reprezentații programate la sfârșitul lunii octombrie și inceputul lunii noiembrie au fost sold out.

„Mamma Mia!” este al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile

În „Mamma Mia!“ musicalul care a cucerit întreaga lume și care a fost urmărit până acum de 60 de milioane de oameni din 50 de țăriîn 16 limbi diferite, personajele spun o frumoasă poveste despre iubire, relații, prietenie, pe versurile melodiilor trupei ABBA, care va impresiona și publicul român datorită distribuției și a  producției de amploare. Povestea scrisă de Catherine Johnson este imaginată în paradisul unei insule grecești. 

Musicalul a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia!”.

Musicalul a întrecut producții originale de pe Broadway, precum „The Sound of Music”, „The King and I” și „Damn yankees”. „Mamma Mia!“ este al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu peste 5.000 de reprezentații.

Sursă foto: Instagram Mamma Mia! România

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton