Despre mentalitatea de învingător, cu Octav Bjoza, la „Profesioniştii”

„Uneori aş vrea să plâng şi nu pot. Şi dacă se va întâmpla vreodată, voi fi fericit, că m-am reîntors în rândul oamenilor normali”, spune, la 75 de ani, Octav Bjoza, fost deţinut politic, care şi-a pierdut tinereţea în 14 lagăre şi la muncă silnică.

Născut la Iaşi în 1938, Octav Bjoza şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Braşov. Între anii 1956-1958, a făcut parte, împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori, din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”. A început facultatea la Iaşi, însă după primul an a fost exmatriculat, arestat de Securitate şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. De atunci, a trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu, de unde a fost eliberat în 1962.

Anii grei de detenţie şi suferinţele prin care a trecut nu l-au doborât, însă, iar în 1966 intra la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii din Braşov, pe care a absolvit-o. Consecinţele detenţiei politice asupra celor din jurul său au avut, însă, un impact devastator: tatăl său a fost  arestat şi reţinut de Securitate timp de 5 luni, pierzându-şi serviciul pentru totdeauna, mama, contabilă de profesie, a fost şi ea dată afară din serviciu, iar după un an, reprimită ca muncitor necalificat; iar unicul lui fiu, exmatriculat de la Liceul de Marină din Constanţa din cauza dosarului tatălui (figurează retras la cerere!), s-a îmbolnăvit psihic, apoi de diabet, iar la 42 de ani murea, lăsând în urmă doi copii, orfani de ambii părinţi.