Un străin misterios (Antonio Banderas), trubadur (“mariachi” în spaniolă), soseşte într-un orăşel mexican. El vrea să se răzbune pe Bucho (Joaquim de Almeida), capul mafioţilor din zonă, cel care i-a ucis soţia. El Mariachi se transformă într-o adevărată maşină de ucis. De partea lui este frumoasa Carolina (Salma Hayek), de care se şi îndrăgosteşte. Quentin Tarantino, prieten cu regizorul Robert Rodriguez, apare în rol secundar. Filmările au fost realizate în Mexic. Pentru rolul Carolina a dat probe inclusiv Jennifer Lopez. În schimb, pentru rolul Bucho, producătorii l-ar fi dorit pe Raul Julia. Actorul a murit însă în octombrie 1994, fiind ales în locul său Joaquim de Almeida.