Depeche Mode zguduie universul

Cei trei membri ai Depeche Mode n-ar mai trebui sa fie impreuna in 2009. In urma unui calcul sumar vedem ca simplul fapt ca inca mai cantau la inceputul acestui mileniu e o reusita in sine. Doar si-au pierdut primul compozitor, pe Vince Clarke, dupa debutul „Speak and Spell” (1981), principalul muzician, Alan Wilder, dupa „Songs of Faith and Devotion” (1993) si mintile, in 1995, cand iconicul Dave Gahan a devenit dependent de heroina si a incercat sa se sinucida. Cu toate astea, trupa exista de cam 30 de ani, adica e de aceeasi varsta cu formatii ca U2 si R.E.M. Spre deosebire, insa, de acestea, DM nu a scos niciodata un album rusinos si nu a devenit niciodata atat de mare incat sa se prabuseasca sub propria greutate. Astfel, Depeche porneste in actualul turneu, „Tour of the Universe”, aratand, inexplicabil, ca o formatie mereu in floarea varstei. Iar noi numaram nerabdatori zilele pana la revenirea in Romania, pe 16 mai.

Au rezistat fara Wilder
De-a lungul timpului, depesistii si-au aparat favoritii de carcotasii care-i vedeau prea moi, prea efeminati, prea tristi sau prea luminosi, dupa caz, sau prea sclipiciosi ca sa fie credibili. Asa ca albumele scoase de trupa dupa plecarea lui Alan Wilder (cand toata lumea le trambita sfarsitul), adica „Ultra” (1997), „Exciter” (2001), „Playing the Angel” (2005) si proaspatul „Sounds of the Universe” (2009) au fost un balon de oxigen pentru fanii greu-incercati. Nici unul nu a sunat a cantec de lebada si niciodata cei trei englezi nu au dat impresia ca si-ar pune sintetizatoarele in cui si ar iesi la pensie. Dimpotriva, voluptatea tristetii si a reveriei pe ritmuri robotice a ramas la fel de proaspata, astfel incat „Sounds of the Universe” reuseste sa trimita, ca sunet, la primele albume ale trupei si sa-si pastreze, totusi, sansele de a le aduce lui Gahan&Co. noi adepti. „Nu e rau”, isi zic, probabil, chiar si fanii puristi care sunt dezamagiti de noul album.

de Alex Bala