Protagonistul serialului „Clanul”, de la Pro TV, Denis Hanganu, s-a căsătorit la finalul săptămânii trecute. La eveniment au participat și colegii săi din producția difuzată la Pro TV. Primele imagini de la nunta de basm.
Protagonistul serialului „Clanul”, de la Pro TV, Denis Hanganu, s-a căsătorit la finalul săptămânii trecute. La eveniment au participat și colegii săi din producția difuzată la Pro TV. Primele imagini de la nunta de basm.
Vineri, pe 8 septembrie, Denis Hanganu s-a căsătorit cu partenera sa, Raluca. În aceeași zi a a avut și cununia religioasă, iar ulterior petrecerea a fost ținută într-un loc de vis, în aer liber, unde s-au distrat până în zorii zilei în compania prietenilor.
La nunta actorului au participat și o parte din vedetele trustului Pro TV, printre care se numără Elvira Deatcu, Geroge Mihăiță, Cătălina Grama și Paul Ipate, Marian Olteanu, George Ivașcu, Vladimir Drăghia și soția.
„A fost foarte frumos, am plecat la 3.30 de la petrecere. A fost frumos, a fost emoționant, Denis a dansat încontinuu, nici nu știu când a mâncat, dacă a mâncat, și-a dansat soția, iubita, partenera încontinuu. Sunt doi nebuni, au dansat încontinuu. Sunt adorabili amândoi. Chiar râdeam că nici nu l-am văzut pe Denis niciodată așa de dezlănțuit. A dansat încontinuu. Așa s-a bucurat de întâmplarea asta din viața lui, a fost foarte frumos”, a declarat, pentru Playtech, Elvira Deatcu.
Atenția tuturor s-a concentrat asupra miresei. Raluca Hanganu a optat pentru o rochie albă, elegantă și lungă. Părul i-a fost aranjat cu grijă pe spate, iar machiajul ales a fost subtil.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Într-un interviu pentru cei de la VIVA!, Denis Hanganu a vorbit despre relația sa. Raluca este cea care este alături de el orice ar fi și care îl susține în carieră. Actorul a mărturisit în interviul citat că povestea lor de iubire a început într-o vară „ca nicio alta”.
„Într-adevăr, totul a început în timpul unei veri ca nicio alta, pe care tocmai datorită acestui eveniment fericit n-am s-o pot uita. A fost o întreagă suită de întâmplări ce a condus lucrurile de așa natură încât să ne întâlnim, și cert este că a existat din prima clipă acea conexiune specială cu caracter de unicitate. Și cum ceea ce este unic trebuie păstrat și protejat, mi-am dorit foarte mult că ea să rămână în viața mea”, a declarat Denis Hanganu.
Raluca, iubita lui Denis Hanganu, nu este actriță, ci a ales alt domeniu în cariera sa. Jumătatea actorului din „Clanul” este medic chirurg, iar Denis este mândru de ea.
„Nu, ea nu vine din domeniul artistic, ci din cel medical, și e cu atât mai bine, părerea mea. Avem ce ne povesti acasă unul celuilalt, nu ne plictisim niciodată. Este un medic chirurg grozav, foarte dedicat, și sunt mândru că face parte tagma medicilor tineri din valul noilor generații care nu aplică pacienților aceleași principii și practici învechite și arhicunoscute pe la noi”, a continuat acesta.