Demi Moore și-a uimit fanii cu ultimele fotografii postate pe rețelele de socializare. Actrița americană, în vârstă de 59 de ani, a pozat pe un iaht, în timp ce purta un costum de baie într-o singură bucată.
de Andra Stana,
Demi Moore și-a uimit fanii cu ultimele fotografii postate pe rețelele de socializare. Actrița americană, în vârstă de 59 de ani, a pozat pe un iaht, în timp ce purta un costum de baie într-o singură bucată.
Ea a dezvăluit, de asemenea, cum schimbarea de sezon nu o va afecta și a scris următorul comentariu: „Mâine poate fi prima zi de toamnă, dar vara este o stare de spirit”.
Fosta soție a lui Bruce Willis a publicat joi câteva fotografii incendiare. Acestea fac parte din ședinta foto în cadrul căreia Moore a fost model. Ea a pozat pentru brandul Andie Swim.
Pe 31 martie 2022, au apărut informații potrivit cărora Demi ar avea o nouă relație. Page Six a susținut atunci că actrița din „GI Jane” se întâlnește cu expertul culinar Daniel Humm.
„Daniel muncește mult și din greu la restaurantul său Eleven Madison Park, dar își fac totuși timp pentru ca Demi să i se alăture pentru cine romantice acolo.”
Demi a fost căsătorită cu Bruce Willis timp de 13 ani, dar cei doi au divorțat în 2000.
În timpul carantinei inițiale din 2020 din cauza Covid-19, Bruce și Demi – împreună cu copiii lor și partenerii lor – au început să se izoleze împreună.
Sursa foto: Hepta