;
Actriţa Demi Lovato (17 ani) a anunţat pe pagina ei de Twitter că va avea un rol episodic în serialul „Anatomia lui Grey': „Sunt atât de încântată să anunţ că săptămâna asta filmez pentru «Anatomia lui Grey»!!!!!!!!', a scris tânăra care visa de mult la un rol în producţie.
Creatoarea serialului, Shonda Rimes, a confirmat informaţia, tot pe Twitter: „Demi Lovato se află pe platou. Toată lumea este foarte entuziasmată aici'.
Tânăra de 17 ani a devenit celebră odată cu intrarea în familia Disney şi a jucat până acum în filmele „Tabăra de rock' (2008), „Princess Protection Program' (2009), „Camp Rock: The Final Jam' (2010) şi – de anul trecut încoace – în serialul TV „Sonny şi Steluţa ei Norocoasă'.
În „Anatomia lui Grey', Demi va interpreta o pacientă care este bănuită de schizofrenie şi este tratată de Karev (Justin Chambers) şi Arizona (Jessica Capshaw). Episodul în cauză va fi difuzat în luna mai.