Homepage  / Vedete / Vedete străine

Demet Özdemir, vacanță pe iaht cu iubitul. Ce planuri are actrița pentru vara aceasta

Demet Özdemir, vacanță pe iaht cu iubitul. Ce planuri are actrița pentru vara aceasta

de Redactia Tvmania

Frumoasa din „Prizoniera destinului”, al cărui sezon 2 fanii îl așteaptă și la noi, la Kanal D, s-a bucurat de câteva zile de relaxare alături de iubitul ei, cântărețul Oğuzhan Koç și își pregătește deja revenirea pe micile ecrane.

 

La turci s-a terminat la mijlocul lui mai „Prizoniera destinului” (în original „Doğduğun Ev Kaderindir”), rol cu care frumoasa Demet a demonstrat că e perfect capabilă să facă tranziția de la comediile romantice care au făcut-o celebră – serialele „Camera 309” și „Vis de iubire”- la dramele serioase, complexe.

 

Imediat după ultimul episod din serial, Demet Özdemir (29 de ani) a plecat o săptămână în vacanță cu iubitul ei, cântărețul și omul de televiziune Oğuzhan Koç (35 de ani). Cei doi au ales orașul Fethiye de pe malul Mării Egee, o stațiune aflată între Marmaris și Antalya, renumită pentru apele cristaline și plajele perfecte, dar și pentru ruinele sale antice.

 

Tabloidele din Turcia au scris că Oğuzhan Koç ar fi plătit 100.000 de lire turcești ca să închirieze un iaht, pentru ca el, iubita și încă un cuplu de prieteni să se relaxeze la sfârșitul unui sezon plin. Pozele cu cei doi îndrăgostiți jucându-se o zi întreagă în soare pot fi văzute pe site-urile turcești. 

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 

 

A post shared by Demet Özdemir (@demetozdemir)

 

 

Înapoi la muncă

Dar acum vacanța s-a terminat, iar Demet – apreciată în țara natală pentru că nu se plânge niciodată de muncă și tratează cu seriozitate orice ține de cariera sa – s-a întors în Istanbul, căci ar trebui să înceapă curând filmările pentru următorul ei proiect, comedia romantică „Aşk Taktikleri”, un film pe care îl va produce compania O3 MEDYA pentru platforma Netflix.

Partenerul lui Demet Özdemir în noua producție va fi actorul Şükrü Özyıldız, pe care îl știm din serialele „Steaua sufletului” și „Dragoste la prima vedere”.

Până când vor începe filmările – inițial, s-a spus că luna aceasta, acum, potrivit altor surse, în iulie – Demet le-a răspuns paparazzilor la întrebările legate de alte proiecte.

Frumoasa a povestit că a primit trei scenarii, pentru trei producții în care este dorită de realizatori, dar că nu le va citi decât după ce va termina filmările pentru comedia romantică „Aşk Taktikleri”.

Actrița plănuiește să revină pe micile ecrane într-o dramă la toamnă, în sezonul principal, dar dacă nici un scenariu nu va fi suficient de interesant, atunci va lua o pauză.

 

 

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 

 

A post shared by Oğuzhan Koç (@oguzhankoctv)

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton