Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Delia și-a aniversat ziua de naștere la filmările celui de-al optulea sezon „iUmor”. Ce cadouri a primit artista

de Redactia Tvmania

Ultima zi de audiții din cel de-al optulea sezon iUmor, care va fi difuzat începând cu 22 februarie, de la ora 20:00, la Antena 1, a coincis cu ziua de naștere a Deliei, care a vrut însã ca această zi să nu aibă nimic special, să fie o zi ca oricare alta. 

Pasionată de călătorii și ținute extravagante, jurata de la iUmor nu și-a dorit nimic special de ziua ei și a ținut să se bucure de lucrurile pe care le face în mod normal în orice zi din an: “Nici nu mai știu de câte ori mi-am sărbătorit ziua pe platourile de la iUmor, cred că cel puțin de 3 ori. Nu îmi place să fiu în centrul atenției în felul acesta, nici nu știu cum să mulțumesc. Ziua de naștere ar trebui să fie o zi ca oricare alta, doar să fii vesel, să te bucuri de lucrurile mici cu oamenii apropiați”.

Pe lângă flori sau dulciuri, Delia a primit și un cadou special, pe care și-l dorea pentru că o duce cu gândul la copilărie:

“Am primit niște cărți ale copilăriei mele pe care mi le doream foarte mult, Hansel și Gretel și Alice în Țara Minunilor”. 

Dacă în urmă cu patru sezoane Delia și Mihai Bendeac calculau câte restanțe au în ceea ce privește cadourile, juratul fiind dator artistei cu nu mai puțin de 42 de cadouri atunci, până la această aniversare a Deliei s-a pierdut deja șirul. Jurata iUmor nu a mai ținut să primească niciun cadou din partea colegilor, oricât de mic ar fi, tocmai pentru a încerca să trateze ziua ei ca pe o zi normală din an: “I-am rugat să ne comportăm ca și cum nu este ziua mea și mi-au îndeplinit această dorință”. 

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al optulea sezon ”iUmor”, care va avea marea premieră sâmbătă, 22 februarie, de la ora 20:00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală! 

 

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te