Delia, experiență neplăcută după un concert susținut în Cluj-Napoca
Delia a susținut un concert în cadrul unui festival care a avut loc în Cluj, iar apoi a petrecut o noapte la un hotel din apropiere. Din nefericire, hotelul se afla într-o zonă cu trafic intens și nu avea geamuri termopan, așadar artista nu s-a putut odihni deloc. Delia a fost nemulțumită de condițiile în care a fost nevoită să petreacă noaptea, așadar și-a exprimat nemulțumirea în mediul online.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 17
„Hotel lângă stradă? În viața mea nu mai aleg. N-am dormit toată noaptea că numai asta am auzit: tium, tium, tiuum! Ce hotel e ăstă, cum să dormi lângă stradă? Și să n-ai termopane…”, a povestit Delia Matache, pe pagina personală de Instagram.
Artista este cunoscută pentru faptul că împărtășește fanilor experiențele pe care le trăiește, atât pe cele bune, cât și pe cele mai puțin fericire. În urmă cu aproximativ o lună, Delia ar fi trebuit să susțină mai multe concerte în Statele Unite ale Americii, însă o parte dintre ele au fost anulate în ultimul moment din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat vedeta.
Cu ce probleme de sănătate se confruntă Delia
Delia le-a povestit atunci fanilor că se confrunta cu amețeli și că și-a cumpărat un tensiometru pentru a-și putea monitoriza îndeaproape tensiunea.
Delia a vorbit deschis despre o altă boală de care suferă de ani de zile. Artista are stări de anxietate, cu alte cuvinte are des stări de neliniște. Simptomele pot apărea ocazional, atunci când stresul este mare, precum și după un șoc de natură emoțională. În schimb, dacă anxietatea devine permanentă, atunci vorbim despre o problemă reală de sănătate. Aici intervin medicii.
Misofonia este o altă afecțiune de care suferă Delia, caracterizată printr-o sensibilitate extremă la anumite sunete, care îi provoacă reacții negative. Această tulburare poate afecta viața socială a unei persoane, iar Delia trebuie să se confrunte cu sunetele puternice specifice carierei sale muzicale.
Delia a discutat deschis și despre sindromul Peter Pan, o tulburare în care un adult nu se comportă conform vârstei sale, manifestând comportamente copilărești. Ea a explicat că, în esență, toți suntem „niște copii crescuți” și că această trăsătură este influențată semnificativ de experiențele din copilărie.
Sursă foto:
Citește și: