Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Delia, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică sunt juraţii sezonului 4 din ”X Factor”

de Redactia Tvmania

Juriul celui de-al patrulea sezon al talent show-ului ”X Factor”, difuzat de Antena 1 la toamnă, va fi format din trei artişti celebri: Delia, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică. Cei trei sunt în premieră în această formulă într-un show de divertisment, iar Ştefan Bănică este pentru prima dată în rol de jurat:

“E prima dată când colaborăm şi nu e vorba de orice emisiune, ci chiar de ”X Factor”, care este un proiect de mare anvergură şi responsabilitate, pentru că vorbim de o selecţie de talente la nivel naţional şi de un drum în viaţă, care poate schimba în mod fericit destinul pentru unii dintre concurenţi. Îmi doresc să câştige cel mai bun, indiferent din ce echipă va face parte, pentru ca astfel să aibă o şansă într-o carieră, care va începe odată cu câştigarea acestui concurs”, a declarat Ştefan Bănică.

Sloganul celui de-al patrulea sezon X Factor este “Mai mult decât voce”. Asta înseamnă ca pretendenţii la titlul de ”X Factor” nu au nevoie doar de o voce extraordinară, ci şi de prezenţă scenică, de expresivitate, de carisma…

“X Factor este despre bucurie, despre arta de a seduce publicul, de a-l face pe telespectator să se desprindă din realitatea cotidiană şi să se transpună în această lume strălucitoare. <> este ceea ce aşteptăm de la toţi cei care acum se înscriu la preselecţii. Ştiu că nu-i uşor. Dar un om valoros, mai devreme sau mai târziu, va fi remarcat. Noi, cu ”X Factor”, oferim o scurtătură spre celebritate”, afimă Delia.

Pregătirile au început deja, preselecţiile sunt în plină desfăşurare, deja caravana ”X Factor” se află în ţară, la recrutarea de talente. Caravana ”X Factor” va fi pe 28 mai la Arad, pe 30 mai, la Cluj, pe 2 iunie, la Iaşi, pe 5 iunie, la Galaţi si pe 8 iunie, la Bucureşti.

“X Factor e mai mult decât am jurizat şi antrenat eu. E mai complex, mai elaborat. Cei care vin la acest concurs trebuie să plece, dacă nu cu un titlu şi cu premiul aferent, cel puţin cu un sfat bun. Finalul trebuie să-i găsească mai buni, mai valoroşi, mai siguri pe ei şi cu o imagine mai bună despre ei inşişi. Oricum, sunt convins că juriul se va ocupa de asta.

Cu privire la desfăsurarea show-ului, vreau să vă liniştesc. N-o să se certe nimeni cu nimeni la acest concurs. Va sta fiecare pe scaunul lui şi probabil, cu o tabletă sau un pahar de suc un faţă, vom comenta frumos şi ne vom completa super civilizat. Nimic nu va disturba pacea generală. Acesta este scenariul pe care-l întrevăd, în cazul în care mi se strecoară fără să ştiu distonocalm în suc.

Dar până acum, nu m-a păcălit nimeni să-mi pună ceva în pahar pentru că beau doar apa. 🙂 Prin urmare, n-o să mă prindeţi prea des pe scaun, o să cânt şi o să fiu plin de energie, o să-mi ascult cu atenţie concurenţii şi evident nu-mi voi contrazice colegii. Poate pe Ştefan, câteodată…”, a spus Horia Brenciu.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te