Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Fotografie rară cu fiul lui Ștefan Bănică Declarația emoționantă făcută de Lavinia Pîrva: „Am întâlnit pentru prima dată iubirea...”.

de Andra Stana,

De când a devenit mamă, viața Lavinei Pîrva s-a schimbat la 180 de grade. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a postat o fotografie cu fiul ei, lucru pe care obișnuiește să-l facă rar. Artista de 36 de ani a explicat ce simte din clipa în care a venit pe lume Alexandru.

Când vine vorba despre fiul său, Lavinia Pîrva a ținut mereu să păstreze discreția. Artista a preferat ca până acum să îl expună cât mai puțin posibil pe internet.

Într-o postare recentă, însă, soția lui Ștefan Bănică jr a scris un mesaj emoționant. A vorbit despre iubirea necondiționată pe care a întâlnit-o după nașterea fiului său, scrie libertatea.ro. Mai mult, vedeta a menționat că nu a mai simțit acest sentiment unic până să devină mamă.

Lavinia Pîrva, despre viața de mămică: „Am întâlnit pentru prima dată iubirea necondiționată”

„Știți voi, dragi mămici, cum e când te duci la o nuntă! Cea mai importantă este mireasa, apoi nimeni, apoi vin restul. Mire, nași, părinți etc. Ei bine, așa și în viața mea de mămică. Am întâlnit pentru prima dată iubirea necondiționată! Acea iubire lipsită de ego, iubirea în cea mai pură variantă, care nu poate fi confundată cu iubirea față de partener, părinți și alți oameni extrem de importanți din viața mea.

Aici mă refer la acea iubire care scoate supranaturalul din mine, mă face să descopăr zilnic abilități pe care nici măcar nu am bănuit că le am. Am știut dintotdeauna că mămicile sunt cele mai creative ființe de pe pământ, cum fac ele o mâncare din orice, cum găsesc soluții imediate, cum acționează instinctiv înainte ca pericolul să apară, însă ce nu am știut este faptul că un omuleț atât de mic poate să schimbe o lume întreagă în ochii mei.

Nimic din ce era nu mai este la fel, toate astea datorită lui”, a scris Lavinia Pîrva pe Instagram.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Viața Laviniei Pîrva s-a schimbat acum doi ani

În 2019, Lavinia Pîrva a devenit mamă pentru întâia oară. De atunci, viața i s-a schimbat complet. A lăsat pe planul 2 cariera artistică și s-a concentrat pe creșterea micuțului Alexandru. În tot acest timp, soția lui Ștefan Bănică a avut parte doar de ajutorul mamei sale.

Artista nu a vrut să apeleze la ajutorul unei bone. În schimb, a preferat să se ocupe în mod exclusiv de creșterea și educația băiețelului ei.

Sursa foto: Instagram

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te