Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Decizia luată de Prințul Harry și Meghan Markle, după ce medicii s-au arătat „îngrijorați” de starea de sănătate a Reginei Elisabeta

de Andra Stana,

Prințul Harry merge în Scoția pe fondul „îngrijorărilor” medicilor în ceea ce privește starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a.

Harry și soția acestuia au plecat spre Scoția pentru a fi alături de Regină, a anunțat purtătorul de cuvânt al cuplului. Decizia de ultim moment a fost luată în contextul în care suverana este, de joi, sub atenta supraveghere a medicilor, la Palatul Balmoral din Scoția.

Un purtător de cuvânt al Ducelui și Ducesei de Sussex a confirmat că cei doi se îndreaptă spre Scoția, unde regina primește îngrijiri medicale, scrie people.com. Cuplul se alătură astfel celorlalți membri ai familiei regale, care se grăbesc să îi fie alături suveranei de 96 de ani.

Fiul și moștenitorul Reginei, Prințul Charles, și soția sa, Camilla, ducesa de Cornwall, au călătorit la Balmoral. Prințul William, fratele lui Harry, care este al doilea în ordinea de succesiune la tron, se îndreaptă și el în Scoția, mai scrie sursa citată.

Ceilalți trei copii ai Reginei Elisabeta se îndreaptă și ei spre Balmoral. Prințesa Anne, singura fiică a Reginei, se află deja în Scoția. Prințul Andrew și Prințul Edward, împreună cu soția sa Sophie, Contesa de Wessex, urmează să-și vadă mama.

Harry și Meghan, în Europa pentru o serie de evenimente

Nepotul reginei Elisabeta, în vârstă de 37 de ani, și soția sa, în vârstă de 41 de ani, urmau să participe joi la premiile WellChild de la Londra. Ei au călătorit de la casa lor din California în Europa în această săptămână. Cei doi au participat la o serie de evenimente găzduite de organizațiile lor caritabile.

Palatul Buckingham a declarat într-o declarație joi dimineață: „În urma unei evaluări suplimentare în această dimineață, medicii reginei sunt îngrijorați pentru starea de sănătate a Majestății Sale. Au recomandat ca aceasta să rămână sub supraveghere medicală”, se arată într-un comunicat. „Regina va rămâne la Balmoral”.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te