Dwayne Johnson (49 de ani), pe care îl vom vedea din 12 noiembrie în așteptatul „Red Notice”, pe Netflix, va colabora iar cu regizorul Jake Kasdan, la un film de vacanță realizat împreună cu studiourile Amazon, scrie deadline.com.
de Andreea Hentea,
Dwayne Johnson (49 de ani), pe care îl vom vedea din 12 noiembrie în așteptatul „Red Notice”, pe Netflix, va colabora iar cu regizorul Jake Kasdan, la un film de vacanță realizat împreună cu studiourile Amazon, scrie deadline.com.
După succesul notabil al filmului de aventuri „Croazieră în junglă” / „Jungle Cruise”, lansat pe 30 iulie, anul acesta, și după ce a jucat în așteptatul „Red Notice” (disponibil din 12 noiembrie pe Netflix), Dwayne Johnson face din nou echipă cu regizorul Jake Kasdan.
Cei doi au lucrat împreună la „Jumanji: Aventură în junglă” / „Jumanji: Welcome to the Jungle” (2017), care a avut încasări de 962 de milioane de dolari și „Jumanji: Nivelul următor” / „Jumanji: The Next Level” (2019), care a încasat peste 800 de milioane de dolari. Cele două filme au avut, împreună, încasări de 1,76 miliarde de dolari la nivel internațional.
Studiourile Amazon, care au câștigat drepturile asupra filmului după o adevărată bătălie cu alte studiouri rivale, vor realiza filmul alături de compania Seven Bucks, al cărei președinte, Hiram Garcia, a scris povestea noului film.
Acesta are titlul provizoriu „Red One” și este o aventură care se desfășoară pe tot globul, imaginând un univers complet nou, dedicat spiritului sărbătorilor. Studiourile speră că această nouă poveste va avea succes și că faima sa se va extinde și asupra altor industrii și afaceri controlate de Amazon. Filmările sunt programate să înceapă în 2022, iar lansarea ar trebui să aibă loc de sărbători, în 2023.
Jake Kasdan va fi și producătorul filmului, prin compania sa, The Detective Agency. Regizorul Jake Kasdan a mai semnat și produs comediile „Calcă apăsat: Povestea lui Dewey Cox” (2007) și „Profă rea, dar buuună” (2011), pentru cel din urmă intenționând să realizeze o continuare.
Dwayne Johnson a jucat recent, alături de Emily Blunt, în excelentul „Croazieră în junglă”, care a avut încasări de 213,4 milioane de dolari, excelente pentru un film lansat chiar după primul val pandemic. Îl vom revedea, de asemenea, în „Red Notice” (care va intra din 5 noiembrie într-un număr restrâns de cinematografe americane, iar din 12 noiembrie va fi disponibil pe Netflix), alături de Gal Gadot și Ryan Reynolds.
Dwayne Johnson a terminat filmările la „Black Adam”, regizat tot de Jaume Collet-Serra („Croazieră în junglă”), care va avea premiera în vara viitoare. Actorul mai are în proiect filmele „The King”, în regia lui Robert Zemeckis, „San Andreas 2”, regizat de Brad Peyton, în care va juca alături de Paul Giamatti, și „Doc Savage”, regizat de Shane Black.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9