Prințul William și Prințul Harry, un nou pas spre împăcare
Prințul Harry și Meghan Markle au luat cina cu Prințul William și Prințesa Kate după ce au întâmpinat sicriul Reginei Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham. Cei patru s-au alăturat marți, 13 septembrie, altor membri ai familiei regale, în timp ce Majestatea Sa a petrecut o ultimă noapte la reședința sa din Londra.
Evenimentul de familie a fost o adunare restrânsă și privată, fără a fi difuzate fotografii. Dar s-a aflat că a avut loc o cină intimă la care au participat Prințul William și Prințul Harry, un alt semn că sunt dispuși să lase deoparte relația lor tensionată pentru a o plânge pe regină împreună, potrivit The Sun.
Această cină reprezintă, de asemenea, un contrast puternic față de noaptea petrecută de Harry la Balmoral săptămâna trecută, după decesul Majestății Sale, când i s-a interzis să mănânce cu tatăl și fratele său. De atunci, Harry și William par a fi ajuns la un armistițiu de dragul Reginei.
William și Harry, unul lângă celălalt într-o procesiune emoționantă
Aceștia și-au făcut o apariție surpriză împreună cu soțiile lor pentru a vedea florile de la Catelul Windsor, sâmbătă. Plimbarea celor patru a venit după o ramură de măslin întinsă de Prințul William. Înainte de această demonstrație de unitate, frații abia își vorbiseră unul altuia după ce Harry a părăsit familia regală pentru o viață în SUA.
Acțiunile de reconciliere au continuat ieri, când cei doi frați au mers împreună în procesiunea emoționantă în timpul căreia sicriul reginei a fost condus de la Palatul Buckingham la Westminster Hall. William și Harry au părut emoționați în timp ce stăteau unul lângă altul, urmărind sicriul, scenă care ne aduce aminte de înmormântarea mamei lor, Prințesa Diana, din 1997.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Ulterior, au fost fotografiați alături de Meghan și Kate, luând parte la o slujbă emoționantă pentru Majestatea Sa.
Sursa Foto: Hepta
Citește și: