Affleck, care are şanse la o nominalizare la Oscarul 2013, pentru regia peliculei „Argo”, spune că nu se poate uita la producţia cu Claire Danes pentru că a refuzat şansa de a regiza episodul-pilot.
Motivul îl constituie o înţelegere pe care acesta o are cu soţia lui, Jennifer Garner: când unul lucrează (şi ea filma atunci o peliculă), celălalt stă acasă cu cei mici.
„Eram sigur că serialul nu va ajunge nicăieri. Acum îl urăsc. Nu l-am văzut niciodată. Anul ăsta am de gând să fac 14 episoade-pilot”, spune Affleck, care nu are de gând să rateze aceeaşi şansă şi pe viitor.