De ce nu mai poate avea copii Simona Gherghe
Simona Gherghe este una dintre cele mai apreciate vedete TV de la noi. În plus, ea este foarte activă și pe rețelele sociale, acolo unde îi ține la curent cu activitățile sale. După ce au adormit copiii, prezentatoarea de la „Mireasa” a organizat o sesiune de întrebări pe Instagram. Una dintre întrebari a fost: „Vă mai doriți un copil în viitor?”
Simona Gherghe a fost sinceră și a explicat motivul ppentru care nu mai poate avea un copii.
„Nu, suntem în formulă completă. În plus, nici nu mai am voie. Am avut două sarcini dificile. Nu mă ajută nici vârsta: am 44 de ani. Oricum, la cât de greu am rămas însărcinată, nici măcar nu îndrăzneam să visez să am doi copii”, a fost răspunsul Simonei Gherghe.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
„Plângeam și mă simțeam vinovată”
Curiozitățile internauților au continuat, iar vedeta Antena 1 le-a răspuns sincer fanilor ei. „Ana a fost geloasă pe fratele ei?”, a mai fost una dintre întrebări.
„Da, a fost. Și acum au amândoi momente de gelozie, dar primele luni chiar au fost extrem de grele. Chiar dacă noi am pregătit-o, era încă mică, probabil că nu se așteptă să vină un bebeluș care să i-o „răpească” pe mami. Pur și simplu nu suporta să-I vadă la sânul meu, își acoperea ochii cu mânuțele. lar eu plângeam și mă simțeam vinovată. A fost cea mai dificilă perioadă. Am avut, însă, răbdare. Și, cu multă iubire, am depășit greul. Acum se iubesc foarte mult!”, a răspuns Simona Gherghe.
Altcineva a vrut să știe dacă vedeta s-a gândit să plece la altă televiziune. „V-ați gândit să schimbați postul de televiziune?”, a întrebat cineva.
„În principiu, nu schimbi o relație dacă funcționează ok. Mă simt bine la Antena 1. Am lucrat foarte bine cu toate echipele din care am făcut parte. Peste fix 5 zile, voi împlini 20 de ani de la primul meu jurnal de știri la Antena 1. E, practic, jumătate din viață mea…”, a răspuns prezentatoarea TV.
Citește și: