Homepage  / Vedete străine

De ce Sandra Bullock a luat, de fapt, o pauză de la actorie. Adevărul a ieșit la iveală de-abia acum

De ce Sandra Bullock a luat, de fapt, o pauză de la actorie. Adevărul a ieșit la iveală de-abia acum
8

de Roxana Mirea,

În martie 2022, Sandra Bullock a anunțat că ia o pauză de la actorie pentru a se concentra asupra rolului său de mamă, însă adevăratul motiv a ieșit la iveală de-abia acum. Iată ce a dezvăluit un producător celebru de la Hollywood. 

De ce a luat Sandra Bullock o pauză de la actorie 

Sandra Bullock și-a pus cariera de la Hollywood pe pauză pentru a avea grijă de iubitul ei grav bolnav, Bryan Randall, care a decedat în weekend după o luptă de trei ani cu scleroza laterală amiotrofică, au declarat surse pentru Page Six. 

Când actrița a pășit pe covorul roșu alături de colegul său Channing Tatum la premiera filmului lor „The Lost City”, în martie 2022 – fără Randall alături de ea – puțini știau ce se întâmpla în familia lor. 

Se crede că Tatum a făcut parte dintr-un mic grup care știa că Randall, fotograf, suferea de această boală degenerativă crudă, potrivit Page Six. De atunci, Bullock a fost văzută doar de câteva ori în public. 

În timp ce promova comedia, Bullock – care l-a numit pe Randall, în vârstă de 57 de ani, „dragostea vieții mele” – a dezvăluit că va lua o pauză. 

Vreau să fiu acasă. Nu fac niciun favor nimănui care investește într-un proiect dacă spun: ‘Vreau doar să fiu acasă’”, a declarat ea pentru CBS Sunday Morning. „Pentru că mereu alergam, mereu fugeam spre următorul lucru. Vreau doar să fiu prezentă și responsabilă pentru un singur lucru.” 

Ea a mai spus că „Orașul pierdut” va fi ultimul ei film pentru o vreme, adăugând: „Și nu știu ce înseamnă „o vreme”. Nu știu ce înseamnă asta.” 

„O să-mi iau ceva timp pentru a fi mamă”, a mai menționat actrița. 

Bryan Randall, iubitul Sandrei Bullock, a murit la 57 de ani. Suferea în secret de o boală gravăIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Sandra Bullock a luat o pauză de la actorie de dragul iubitului  

Un producător de top de la Hollywood a declarat pentru Page Six: „Nu cred că oamenii știau că, de fapt, Sandra a luat o pauză de la actorie pentru a avea grijă de Bryan.” Numind-o pe vedetă „iubită” la Hollywood, producătorul a spus: „Sunt îndurerat pentru ea.” 

Tulburarea era gravată pe chipul lui Bullock atunci când a fost văzută ultima dată în public în aprilie, când a luat cina cu agentul ei, Kevin Huvane de la CAA, la Blue Ribbon din Soho. Nemachiată, Bullock părea epuizată și pe punctul de a izbucni în lacrimi, în timp ce Huvane o ținea în brațe. 

Sandra Bullock, în vârstă de 59 de ani, l-a întâlnit pentru prima dată pe Randall, fotograf și model, când acesta a fotografiat ziua de naștere a fiului ei, Louis, în ianuarie 2015. Louis are acum 13 ani, iar Bullock mai are o fiică, pe Laila, în vârstă de 11 ani. Ei și-au făcut publică idila mai târziu în acel an, dar și-au păstrat în mare parte relația privată.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton