Zilele trecute, Johnny Depp a câştigat acest proces ultra mediatizat, cu toate că juraţii au tras concluzia că cele două vedete s-au defăimat reciproc.
Într-un interviu pentru postul NBC, Elaine Bredehoft a declarat că Amber Heard nu are de unde să plătească 10,4 milioane de dolari despăgubiri. „Oh, cu siguranţă nu”, a spus avocata.
Aceasta e de părere că Amber Heard a fost „demonizată” de echipa juridică a actorului din „Piraţii din Caraibe” și a mai spus că se bazează pe decizia de la apel, scrie știrileprotv.ro. „Există o cantitate enormă de dovezi care au fost anulate în acest caz!”, a adăugat ea.
Ce opțiuni are Amber Heard
În situația în care fosta soție a lui Depp nu va putea plăti suma decisă de juraţi, ea ar avea la dispoziţie mai multe variante, mai spune sursa citată. Astfel, un specialist intervievat de CBS a declarat că actrița ar putea face recurs.
Totodată, banii i-ar putea fi deduşi din comisioanele viitoare, ar putea declara falimentul personal. Nu în ultimul rând, Johnny Depp ar putea să renunţe la daune.
Reacțiile lui Johnny Depp și Amber Heard, după ce actorul a câștigat procesul de defăimare
După aproximativ 13 ore de deliberări într-un tribunal de lângă Washington, cei şapte juraţi i-au acordat lui Depp 10 milioane de dolari daune şi 5 milioane de dolari despăgubiri agravate. Între timp, Amber Heard a obținut și ea o victorie în procesul intentat împotriva lui Johnny Depp, juriul acordându-i 2 milioane de dolari în daune compensatorii, dar 0 dolari în daune punitive.
După aflarea verdictului, Amber Heard a spus că este profund dezamăgită, pe când Johnny Depp a declarat că juriul i-a redat viața pe care o pierduse.
Amber Heard a avut o primă reacție după verdictul juriului și a transmis un mesaj prin care spune că este profund dezamăgită.
„Dezamăgirea pe care o simt astăzi este dincolo de cuvinte. Mi se rupe inima că muntele de dovezi nu a putut să treacă de puterea și influența disproporționate ale fostului meu soț.
Sunt și mai dezamăgită de ce înseamnă acest verdict pentru alte femei. Este un pas în spate. Întoarce ceasul într-o perioadă în care faptul că o femeie vorbește însemna că va fi umilită public. Ne întoarce la ideea că violența împotriva femeilor nu trebuie să fie luată în serios.
Cred că avocații lui Johnny au reușit să convingă juriul să treacă cu vederea problema cheie a libertății de exprimare și să ignore dovezile care au fost atât de concludente încât am câștigat în Marea Britanie.
Sunt tristă că am pierdut acest proces. Dar sunt și mai tristă de faptul că pare că am pierdut un drept pe care credeam că îl am ca americancă – de a vorbi liber și deschis”, a transmis Amber Heard.
Sursa foto: Hepta
Citește și: