Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

De ce l-a lăsat Tea Leoni pe David Duchovny

de Redactia Tvmania

David Duchovny (“Dosarele X”, “Californication”) şi soţia lui, colega de breaslă Tea Leoni, s-au despărțit acum două luni. Până să se hotărască dacă vor divorța sau nu, au apărut primele motive ale separării.

Tea Leoni crede că David Duchovny a revenit la vechile obiceiuri, deși a primit tratament specializat în ultima perioadă. Ea crede că actorul s-a furișat de-a lungul anilor de mai multe ori pentru a se întâlni cu alte femei, scrie National Enquirer. Mai mult, revista americană vorbește și despre obsesia actorului pentru pornografie și pentru conversațiile lui având ca temă tot sexul de pe mai multe camere de chat de pe internet.

Actrița a început să aibă suspiciuni cu privire la activitățile soțului ei imediat ce ea s-a întors înapoi la Los Angeles, după ce a filmat episodul pilot al serialului marca HBO, „Spring/ Fall”.

Mai mult, și apropiații lui Duchovny au observat o schimbare de comportament. „Când era prin preajmă, se tot ascundea să dea telefoane personale sau se ducea la computerul lui ca să stea pe internet. Cred că Tea îl suspectează că a căzut iar în patima obsesiilor sale în timp ce ea era plecată”, a spus o sursă citată de revista americană.

„Tea a simțit că nu mai poate avea încredere în David”, a mai spus sursa.

Duchovny (50 de ani) şi Leoni (45 de ani) au avut de înfruntat mai multe momente sensibile în mariajul lor, în ultimii ani. În 2008, ei s-au despărţit după ce Duchovny a găsit mesaje pe telefonul soţiei de la actorul Billy Bob Thornton.

Potrivit Daily Mail, Leoni chiar a avut o relaţie extraconjugală în acea perioadă cu fostul soţ al Angelinei Jolie.

David şi Tea s-au căsătorit în 1997 şi au doi copii: pe Madelaine West (12 ani) şi fratele ei, Kyd (9 ani).

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te