După 2 decenii de mariaj, Dana Chera i-a spus „Adio” primului soț și, la scurt timp, și-a găsit liniștea și fericirea alături de alt bărbat. Acum 4 ani, prezentatoarea TV a uimit pe toată lumea când a spus că numele ei nu mai este Grecu.
de Andra Stana,
După 2 decenii de mariaj, Dana Chera i-a spus „Adio” primului soț și, la scurt timp, și-a găsit liniștea și fericirea alături de alt bărbat. Acum 4 ani, prezentatoarea TV a uimit pe toată lumea când a spus că numele ei nu mai este Grecu.
În urmă cu aproape 4 ani, fosta vedetă a Antenei 1 și actuala vedetă de la Etno TV anunța la TV că numele ei este Dana Chera, nu Dana Grecu. Vestea a picat ca un trăsnet atunci, cu atât mai mult cu cât jurnalista era căsătorită de 20 de ani și avea și doi copii. Apoi, la doar o lună de la divorț, prezentatoarea s-a recăsătorit.
Într-un interviu pentru VIVA!, Dana Chera a mărturisit că nu i-a fost deloc greu să ia totul de la capăt după o căsnicie de 20 de ani.
„N-a fost greu! Știam că e ce trebuie! Știam ce simt! Știam ce îmi doresc! Știam, cu experiența vârstei de 40 de ani, cum vreau să arate viața mea. Și l-am lăsat pe Dumnezeu să rezolve! Nu l-am încurcat”, a declarat prezentatoarea de la ETNO TV.
După despărțirea și divorțul de Bogdan Grecu, Dana Chera s-a căsătorit cu un medic stomatolog din Pitești și împreună au o fetiță. Întrebată dacă ar fi trebuit să divorțeze mai din timp sau dacă își reproșează ceva în acest sens, prezentatoarea a răspuns:
„N-am să vă răspund, deși vă înțeleg curiozitatea. Sunt chestiuni care țin de rufele mele. Ele vor rămâne în dulapul meu. Țin de niște principii, pe care n-am să le încalc decât dacă îmi ia Dumnezeu mințile!”.
Dana Chera prezintă la ETNO TV, talk-show-ul politic și social „Subiectul zilei”, în alternanță cu Alina Eftimie, emisiune care este difuzată de luni până joi, între orele 20.00-22.00.
Tot ea realizează și „Tainele minții”, emisiunea care este difuzată de Etno TV vineri, între orele 20.00-21.00.
Sursa foto: Instagram