Jesse Williams a părăsit celebrul „Anatomia lui Grey” pentru a juca pe Broadway, într-o piesă de teatru, dar foarte curând îl vom vedea și în noul sezon din serialul „Crime în imobil”, difuzat de Disney+, scrie screenrant.com
Acum mai mulți ani, telespectatorii fideli au fost întristați când încă unul din personajele lor preferate, chirurgul plastician Jackson Avery, a ieșit din scenariul celebrului serial. Acesta a apărut pentru prima oară în „Anatomia lui Grey” în sezonul al șaselea și a părăsit serialul ABC în timpul sezonului al șaptesprezecelea. Jackson era un profesionist competitiv, iar relația sa cu chirurgul April Kepner (Sarah Drew), captivase fanii.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
În sezonul al șaptesprezecelea, dr. Jackson Avery decidea să se mute la Boston pentru a ajuta la conducerea fundației mamei sale, Catherine Fox Foundation. Personajul se întorcea însă în sezonul al optsprezecelea, în episodul 400, pentru a o convinge pe Meredith Gray (Ellen Pompeo) să rămână la Gray Sloan Memorial Hospital.
Avery mai apărea, apoi, în două episoade din sezonul al nouăsprezecelea, de data aceasta pentru a o ajuta pe Meredith să se mute la Boston, ceea ce i-a oferit lui Ellen Pompeo prilejul de-a părăsi serialul.
A vrut să joace pe Broadway
Jesse Williams a decis să părăsească serialul pentru a juca în montarea pe Broadway a spectacolului „Take Me Out”, de Richard Greenberg. Acesta a avut reprezentații din aprilie 2022 până în februarie 2023, iar Williams a jucat în piesă alături de Jesse Tyler Ferguson („O familie modernă”). Într-un interviu pentru New York Times, actorul și-a explicat opțiunea de a părăsi „Anatomia lui Grey”.
„Știam, atunci când îmi pregăteam plecarea din serial, că ceea ce am făcut va fi înfricoșător. Eram obligat să ies din zona mea de confort și să merg într-o zonă total necunoscută”.
Piesa „Take Me Out” urmărește viețile jucătorilor de baseball din echipa – fictivă – de profesioniști Empires, explorând teme ca homofobia și rasismul. Montarea de pe Broadway a fost premiată cu un prestigios premiu Tony în 2022, iar Williams a fost nominalizat pentru interpretarea sa, demonstrând că a meritat riscul de-a pleca din serial.
Îl vom revedea în „Crime în imobil”
Chiar dacă proiectul său de pe Broadway s-a încheiat, Jesse Williams nu se va întoarce la „Anatomia lui Grey”. Îl vom vedea, în schimb, în sezonul 3 al altui serial extrem de apreciat, „Crime în imobil”, care se va lansa pe 8 august la Disney Plus. Jesse Williams va juca rolul lui Tobert, un documentarist interesat de noul caz de crimă al sezonului.
Jesse Williams a mai jucat în comedia romantică „La tine acasă sau la mine?” / „Your Place or Mine” (disponibilă la Netflix), alături de Reese Witherspoon și Ashton Kutcher, demonstrându-și intenția de-a face ceva diferit cu fiecare proiect nou.
Sursa foto: Hepta
Citește și: